Sănătate

Pacientele cu fibrom uterin se vor putea trata minim invaziv la Fibroid Center, în București și Cluj-Napoca

Pacientele cu fibrom uterin vor avea parte, de luna aceasta, de acces mai extins la soluția de tratament minim-invaziv – embolizarea fibromului uterin, în București și Cluj-Napoca.

Cu o experiență pe peste 10 ani în tratarea fibromului uterin, ARES deschide Fibroid Center, primul departament medical din România, dedicat exclusiv tratamentului minim-invaziv al fibromului uterin. Fibroid Center reunește o echipă de medici ginecologi și radiologi, cu competență în radiologie intervențională. Din echipă fac parte medici de elită precum dr. Mugur Grasu, dr. Radu Dumitru, dr. Mihai Toma, dr. Rareș Nechifor și dr. Lucian Mărginean. Aceștia vor realiza intervenții de embolizare a fibromului uterin în centrele Fibroid Center din cadrul ARES, în București și Cluj-Napoca.

Fibromul uterin este o afecțiune benignă care se dezvoltă la nivelul peretelui uterului. Această afecțiune poate să apară la 40-70% dintre femeile aflate la vârstă fertilă, iar incidența crește semnificativ odată cu pre-menopauza. Fibromul uterin poate afecta serios calitatea vieții pacientelor, având simptome supărătoare ca menstrele abundente, urinările frecvente, durerile în zona pelviană și, în anumite cazuri, infertilitate.


Soluția oferită în multe cazuri pacientelor este tratamentul chirurgical, care se poate solda cu îndepărtarea parțială sau totală a uterului. Alternativa la tratamentul chirurgical este soluția minim-invazivă, procedura de embolizare a fibromului uterin. Practic, medicii introduc în arterele uterine particule emboligene de foarte mici dimensiuni, care opresc alimentarea cu sânge a fibromului. Ca urmare, acesta scade în dimensiuni și se resoarbe în scurtă vreme.

”Embolizarea fibromului uterin este o opțiune de tratament sigură ce conduce la o îmbunătățire substanțială a calității vieții și a controlului simptomelor, la pacientele ce suferă această intervenție, cu rate foarte reduse de complicații semnificative” explică dr. Mihai Toma, medic primar radiolog, membru al echipei Fibroid Center de la ARES.


În cadrul Fibroid Center, pacientele vor avea parte de consult ginecologic și second opinion pentru diagnosticul fibromului uterin, precum și de procedura de embolizare a fibromului uterin și consiliere personalizată, din partea personalului calificat ARES HELP. Datorită faptului că Fibroid Center este un centru dedicat embolizării fibromului uterin, accesul pacientelor la procedura de embolizare este rapid și sigur.

”Acest centru este primul de felul său din România, dedicat tratării minim invazive a fibromului uterin, ce minimizează disconfortul și asigură o recuperare rapidă. Fibromul uterin este o afecțiune cu care femeile se confrunta frecvent. Era nevoie de un centru de excelență dedicat, care combină tehnologia de ultimă oră și ospitalitatea, cu experiența vasta a unei echipe de profesioniști. Echipa noastră de radiologi intervenționiști si medici ginecologi oferă o variantă de tratament minim invaziv sigură și eficientă” a declarat dr. Mihai Toma, medic primar radiolog în cadrul Fibroid Center, ARES.


”După zece ani de experiență în tratamentul și gestionarea cazurilor de fibrom uterin, știm că în rândul pacientelor nevoia de informare și soluții terapeutice minim-invazive, care păstrează integritatea uterului, este imensă. De aceea, lansăm Fibroid Center, singurul centru dedicat informării, diagnosticului și tratamentului prin embolizare a acestei afecțiuni. Ne dorim ca un număr cât mai mare de femei din România să aibă acces la această procedură sigură și eficientă” a declarat dr. Oren Iancovici, directorul medical și fondatorul ARES.

Misiunea ARES în România este să asigure accesul unui număr cât mai mare de pacienți la tratamente inovatoare care păstrează integritatea corporală. De-a lungul celor peste 10 ani de activitate, la ARES au avut loc 14 premiere medicale naționale și internaționale.


Articol sponsorizat  de spitalul de cardiologie Monza-Ares din Cluj-Napoca

Ultimele Stiri
abonare newsletter