Social
Pensia medie lunară, puțin peste 2.100 de lei, în România. Care sunt județele cu cele mai mari pensii?
Pensia medie lunară a ajuns la 2.117 lei, în trimestrul 3, în creştere cu 0,4%, potrivit datelor publicate de INS.
Pensia medie lunară, puțin peste 2.100 de lei, în România. FOTO: Facebook/ Emil Boc
Pensia medie lunară a ajuns la 2.117 lei, în trimestrul al treilea al anului în curs, în creştere cu 0,4% faţă de trimestrul precedent, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
Pensia medie lunară a fost determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari - de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc. - plătite de casele de pensii, precizează INS.
Aproape 5 milioane de pensionari, în trimestrul 3
În trimestrul 3 din acest an, numărul mediu de pensionari a fost de 4,979 milioane de persoane, în creştere cu 1.000 de persoane faţă de trimestrul 2, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,601 milioane de persoane, un plus de 3.000 de persoane.
Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost de 2.007 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost 50,4% (acelaşi ca şi în trimestrul precedent); indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale nete pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 99,0%.
Comparativ cu trimestrul 3 din 2022, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 17.000 de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a scăzut cu 2.000 de persoane. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent cu 14,1% şi, respectiv, cu 13%.
Numărul mediu de pensionari a fost, în trimestrul 3 din 2023, comparativ cu trimestrul 2 din 2023 în creştere cu 1.000 de persoane, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost în creştere cu 3.000 de persoane. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut faţă de trimestrul precedent, cu 0,4% şi respectiv cu 0,1%.
În trimestrul 3 al anului în curs, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 92,4% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent, reprezentând 80%, urmat de pensionari cu pensiile de urmaş, cu o pondere de 9,8%, şi de pensionari cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8,1%. În categoria pensionarilor de asigurări sociale, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate parţial, cu o pondere de 2% şi pensionarii cu pensii anticipate, a căror pondere a fost de numai 0,1%.
8 pensionari la 10 salariați, în România
Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10, la nivel naţional, dar a prezentat variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la 14 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Vaslui, respectiv 15 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman.
Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1.079 de lei. Cele mai mici valori ale pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat s-au înregistrat în judeţele Botoşani (1.588 lei) şi Vrancea (1.598 lei), iar cele mai mari valori în judeţul Hunedoara (2.667 lei) şi în Bucureşti (2.547 lei).
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent - indemnizaţie socială), în trimestrul 3 din 2023, a fost de 1,148 milioane de persoane, din care: 1,035 milioane de persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 22,5% din totalul pensionarilor din această categorie; 107.300 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 65,2% din totalul pensionarilor din sistemul pentru agricultori; 5.700 de persoane din sistemul militar, reprezentând 2,8% din totalul pensionarilor acestei categorii.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: