Social

Peste 159.000 de persoane au primit indemnizație pentru creșterea copilului. Cluj, locul doi pe țară.

Peste 159.000 de persoane au beneficiat de îndemnizații pentru creșterea copilului, în luna iulie. Cluj se află pe locul doi pe țară la cei mai mulți beneficiari.

Peste 159.000 de persoane au beneficiat de îndemnizații pentru creșterea copilului, în luna iulie | Foto: pixabay.com Peste 159.000 de persoane au beneficiat de îndemnizații pentru creșterea copilului, în luna iulie | Foto: pixabay.com

 

 


Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost, în luna iulie 2024, de 159.601, în scădere cu 1.584 de beneficiari faţă de luna precedentă, când 161.185 de persoane au primit acest tip de beneficiu, conform datelor publicate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

 


Indemnizaţiile pentru creşterea copilului plătite în luna iulie a.c. au însumat 527,53 milioane de lei, în scădere cu 1,74 milioane de lei faţă de iunie 2024, când au fost plătite indemnizaţii în valoare de 529,27 milioane de lei.

Suma medie plătită în iulie 2024 a fost de 3.305,33 lei, în creştere faţă de iunie (3.283,63 lei).


 

În luna iulie 2024, cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti, respectiv 20.537, precum şi în judeţele Cluj - 8.587, Timiş - 7.404, Iaşi - 7.261 şi Suceava - 6.323.


Actul normativ care reglementează, în prezent, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor este Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. După modificări şi completări succesive, actul normativ menţionat, reglementează următoarele: părinţii care, în ultimii 2 ani, anteriori naşterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri supuse impozitului pe venit potrivit Codului fiscal beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copiilor, până împlinesc vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu dizabilităţi.

Indemnizaţia acordată este de 85% din media veniturilor nete lunare realizate din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, nu mai puţin de 2,5 ISR - Indicatorul Social de Referinţă (1.651 lei începând cu 1 martie 2024) şi nici mai mult de 8.500 lei.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Peste 170.000 de pensii, recalculate în Cluj. Casa Județeană de Pensii: „Beneficiarii rămân cu cuantumul cel mai avantajos”.

Spor natural negativ, în Cluj, la început de vară. Crește numărul căsătoriilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter