Social

Peste 260 de cereri de revizuire a deciziei de recalculare a pensiei, în Cluj. Ghișee suplimentare deschise și audiențe la Casa Județeană de Pensii, pentru soluționarea contestațiilor.

Recalcularea pensiilor. Peste 260 de solicitări de revizuire a deciziilor de pensie au fost înregistrate la Casa Județeană de Pensii Cluj. Care sunt pașii de contestare a deciziei?

Recalcularea pensiilor. Peste 260 de solicitări de revizuire a deciziilor de pensie, la Cluj. Procedura de contestare a deciziei.|Foto: Casa Județeană de Pensii Cluj monitorulcj.ro Recalcularea pensiilor. Peste 260 de solicitări de revizuire a deciziilor de pensie, la Cluj. Procedura de contestare a deciziei.|Foto: Casa Județeană de Pensii Cluj monitorulcj.ro

 

 


La nivel național, aproximativ 3,8 milioane de pensii vor fi majorate în urma recalculării.  În județul Cluj, au fost trecute prin procesul de recalculare un număr de 177.000 de dosare de pensii, potrivit datelor oferite de Casa Județeană de Pensii Cluj.

Până în prezent, la Casa Județeană de Pensii Cluj au fost depuse 267 de cereri de revizuire a deciziei de recalculare a pensiei, însă nu toate vor fi revizuite. 


În circa 10% din cele peste 170.000 de dosare de pensii recalculate au fost înregistrate erori, iar pensionarii urmează să primească deciziile corecte chiar și după data de 31 august. 

Beneficiarii de prestații pot merge în audiență la Casa Județeană de Pensii Cluj pentru obținerea de informații suplimentare, iar pentru soluționarea eventualelor reclamații sau contestații au fost deschise ghișee suplimentare.|Foto: monitorulcj.ro

Cum se recalculează pensiile 
Pensiile se recalculează prin înmulțirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referință (valoarea punctului de referință (VPR) = 81 de lei). 


CITEȘTE ȘI: 
Cea mai mare și cea mai mică pensie în județul Cluj. Majorare cu 9.000 de lei după recalculare.

Numărul total de puncte realizate prevăzut se obține prin însumarea punctajelor anuale realizate cu numărul de puncte de stabilitate.

Solicitări de revizuire a deciziei de pensie, în Cluj

„În județul Cluj avem înregistrate 267 de solicitări de revizuire. 


Casa Județeană de Pensii Cluj. Peste 260 de solicitări de revizuire a deciziei de pensie.|Foto: monitorulcj.ro

Nu vor fi toate revizuiri, parte din ele vor fi răspunsuri. Am mers pe varianta explicării și a oferirii de detalii la ghișeele Casei Județene de Pensii. Dar am mers și pe ideea înregistrării unei cereri, iar titularul va beneficia de un răspuns scris prin care i se va explica modul de recalculare al pensiei, principiul Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii”, a explicat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, Mariana Nicoleta Sălciuan, directorul executiv al Casei Județene de Pensii (CJP) Cluj. 

Decizii de recalculare eronate, oprite de la distribuire

În Cluj au fost înregistrate și situații în care deciziile de recalculare au fost oprite de la distribuire din cauza depistării unor erori. 


„Sunt unele decizii care pot fi eronat calculate, acceptăm acest lucru, motiv pentru care și preluăm cererile de revizuire. Sunt situații unde, spre exemplu, s-au constatat neconcordanțe între elementele pe care noi le aveam în aplicațiile informatice și ceea ce era la dosarul de pensie, astfel încât unele decizii nu au fost comunicate pentru a fi expediate. 

Am considerat necesar să le mai analizăm odată, chiar dacă trece termenul de 31 august pentru distribuirea lor către beneficiari, însă mai bine să avem un calcul corect al pensiei decât să meargă o decizie eronată. 

Și printre cele care merg către beneficiarii de prestații pot fi decizii eronate, dar sunt erori generate de sistem, nu este vorba de o intervenție umană. 

De reținut este faptul că toate deciziile sunt revizuibile, nu sunt definitive, chiar dacă trece termenul de 30 sau 45 de zile prevăzut de lege pentru contestare, indiferent de momentul în care vin și fac o solicitare de revizuire, se va face revizuirea dosarului de pensie, iar în urma revizuirii deciziei de recalculare se va emite altă decizie”, a explicat directorul CJP Cluj, Mariana Sălciuan. 

În ce situații au fost retrase decizii de la Poșta Română?

Deciziile de recalculare a pensiei au fost restrase de la distribuire în câteva situații. 

„Odată, au fost situații legate de neconcordanțele de care aminteam și pe care le-am constatat, motiv pentru care deciziile s-au retras pentru a merge pe un calcul corect. 

Altele sunt legate de faptul că de la data când noi am început să emitem deciziile și s-a lucrat pe aplicația informatică și până la data comunicării s-a întâmplat ca beneficiarii de prestații să nu mai fie, iar acele decizii au fost retrase. 

Au mai fost situații în care au existat unele neconcordanțe între adrese. Sunt mulți benficiari de prestații care au adresa la domiciliul X și de fapt locuiesc în altă parte. Ori situații în care beneficiarii sunt plrecați temporar în străinătate, iar decizia nu se transmite decât titularului de drept, având în vedere Regulamentul european privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR). 

Este vorba de circa 10% din cele 177.000 de dosare care au trecut prin procesul de recalculare”, potrivit sursei citate. 

Procedura de contestare a deciziei de recalculare a pensiei

Pensionarii care se consideră nedreptăţiţi în urma recalculării pensiei pot contesta decizia de recalculare în instanță.

CITEȘTE ȘI: 
Peste 170.000 de pensii, recalculate în Cluj. Casa Județeană de Pensii: „Beneficiarii rămân cu cuantumul cel mai avantajos”.

Conform legii, aceștia au la dispoziție 45 de zile pentru a depune contestația din momentul în care au primit decizia de recalculare. 

Inițial, pensionarii se pot adresa la casele de pensii din teritoriu pentru a solicita o verificare a deciziei, iar în cazul în care se găsesc nereguli, va fi emisă o decizie de revizuire. 

Recomandările Casei Județene de Pensii Cluj

Legat de pașii care trebuie urmați de un pensionar în vederea contestării deciziei de pensie, decizia poate fi contestată la o instanță de judecată competentă în termen de 45 de zile de la comunicare. 

Rugămintea noastră este ca înainte de a merge în instanță, beneficiarii de prestații să treacă pe la ghișeele Casei Județene de Pensii Cluj sau în audiență, pentru a-i lămuri. Nu trebuie nici să încărcăm instanțele de judecată, în contextul în care orice decizie de recalculare este revizuibilă. Dacă se constată inadvertențe, se pot reglementa la nivelul nostru, nefiind nevoie să se ajungă în instanță”, au explicat reprezentanții Casei Județene de Pensii Cluj. 

Distribuirea deciziilor de recalculare se face de către Poșta Română. Deciziile de pensie se comunică titularilor drepturilor de pensie la adresa de domiciliu din actul de indentitate și cu care figurează în baza de date a Casei Județen de Pensii Cluj. 

Plata pensiilor se face prin Casa Națională de Pensii București, în funcție de modalitatea de plată aleasă de pensionar, evidențiată în baza de date a instituției, la aceleași date ca și în lunile anterioare.  

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Cea mai mare și cea mai mică pensie în județul Cluj. Majorare cu 9.000 de lei după recalculare.

Indemnizația socială nu scade sub 1.281 de lei. Ministerul Muncii: ,Dacă pensia recalculată este mai mică, diferența se va suporta de la bugetul de stat”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter