Social

UBB aduce o lume într-un oraş

Universitatea Babeş-Bolyai va participa în perioada 23 – 30 mai la „Zilele Cluj-Napoca” organizate de Primăria Municipiului Cluj-Napoca. VEZI întregul program al activităţilor.

UBB, simbol naţional şi internaţional al învăţământului superior de calitate, va marca debutul acestei acţiuni prin amplasarea unui stand în faţa clădirii centrale a Universităţii (str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1) în perioada 23 – 25 mai.

Participarea Universităţii Babeş-Bolyai se realizează sub sloganul „UBB aduce o lume într-un oraş”, demonstrând dimensiunea internaţională  a acestei instituţii de prestigiu.  Nu mai puţin de 21 de centre şi institute culturale străine, muzee şi biblioteci vor lua parte la „Promenada Multiculturalităţii”, organizată de către Centrul de Cooperări Internaţionale al Universităţii. Acestea îşi vor etala materialele de prezentare şi îşi vor face cunoscut catalogul de activităţi. La acest eveniment pot participa atât studenţii înscrişi la UBB cât şi publicul clujean. Trecătorii se vor putea implica în activităţi de stand precum integrame şi jocuri adaptate regiunilor pe care le reprezintă şi vor participa la scena deschisă cu momente de spectacol.


Programul activităţilor desfăşurate de UBB:

Vineri, 23 mai


10:00-16:00 - Centrul de Studii Africane: Chestionar francofon, chestionar Africa, poveşti francofone, jocuri.

12:00-20:00 - Centrul Cultural Coreean: Prezentare costum coreean tradiţional, ‘Hanbok’, scrierea numelui în caligrafia coreeană.


12:00-14:00 - Departamentul de Limbi şi Literaturi Scandinave: Puzzle finlandez, microcurs de finlandeză, muzică finlandeză, degustare de specialităţi finlandeze.

10:00-20:00 - Muzeul de Istorie UBB: Puzzle, chestionare, cuvinte încrucişate


10:00-16:00 - Vivariu şi Muzeul Zoologic: “Ştiinţă şi interacţiune”  (observaţii microscopice şi intercţiuni cu animale).

10:00-18:00 - Muzeul de Paleontologie Stratigrafie şi Departamentul de Geologie: „Să creăm propriul dinozaur!” (modelaj cu plastilină) şi „Micul Paleontolog” (fosile sub lupă).


Sâmbătă, 24 mai

12:00-18:00 JOCUL PROMENADEI: activitate a întregului stand. Toate întrebările trebuie răspunse, integramele rezolvate şi probele trecute pentru a putea câştiga o plasă plină de cadouri! Câştigătorul se va extrage la ora 20:00 la standul Centrului de Cooperări Internaţionale.

10:00-18:00 Muzeul de Mineralogie: Atelier pentru copii „Curcubeul mineral”, puzzle, planşe de colorat.

10:00-19:00 Centrul de Limbă și Cultură Poloneză: Quizz despre Polonia, Mini-curs cu concurs depronunţie, cântecel polonez, sondaj cu premii „La ce te gândeşti când auzi ‚Polonia’?”

Duminică, 25 mai

10.00-20.00 Institutul Chinezesc Confucius: Tăieturi de hârtie, jocuri chinezeşti, expoziţie cărţi, caligrafie, zodiac, proverbe şi zicători chinezeşti.

10:00-20:00 Catedra de Limbă şi Cultură Spaniolă: Reviste şi cărţi în spaniolă, pliante promovare

15:00-15:20 Facultate de Chimie şi Inginerie Chimică: Experimente chimice.

16:00-18:00 Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării: Photo-happening

În ataşament veţi găsi mai multe informaţii despre acest eveniment.

Ultimele Stiri
abonare newsletter