Social
10 elevi din Cluj au luat 10 la Bac. Promovabilitatea, mai mare decât anul trecut
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj a făcut publice datele cu privire la promovabilitatea la bacalaureat 2014.
10 elevi din Cluj au luat 10 la Bac. Promovabilitatea, mai mare decât anul trecutAnul acesta, procentul de promovabilitate a examenului de Bacalaureat în judeţul Cluj este de 73,96%, cu 4 procente mai mare decât anul trecut.
De asemenea, potrivit datelor ISJ Cluj, la nivelul judeţului Cluj au fost 10 medii de 10.
Examenul de bacaluareat s-a desfăşurat după următorul calendar: în 10-12 iunie, elevii au susţinut proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română; în 11-13 iunie - proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă; în 16-20 iunie - proba de evaluare a competenţelor digitale; în 23-27 iunie - proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal; în 30 iunie - probă scrisă la limba şi literatura română; în 1 iulie - proba scrisă la limba şi literatura maternă; în 2 iulie - proba obligatorie profilului şi specializării; în 4 iulie - proba scrisă la alegere a profilului şi specializării.
Rezultatele se afişează în 7 iulie până la ora 12.00, iar contestaţiile se depun între orele 12.00 şi 16.00.
În 8-10 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 11 iulie vor fi afişate rezultatele finale la prima sesiune a examenului de bacalaureat.
A doua sesiune a examenului de bacalaureat din 2014 va avea loc în perioada 18-29 august, în 4 septembrie fiind programată afişarea rezultatelor finale.