Social

Facultăţile cu cea mai mare concurenţă pe locuri

Peste 16.000 de candidaţi și-au depus dosarele de admitere la facultăţile din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai, cu 7% mai mult decât în anul precedent.

Facultăţile au fost luate cu asalt în ultima perioadă de către elevii care au absolvit examenul de bacalaureat şi care vor să urmeze cursurile unei facultăţi. Admiterea la facultăţi s-a făcut fie pe baza susţinerii unui examen scris, fie pe baza redactării unui eseu. Pentru a fi siguri că vor prinde un loc, unii adolescenţi şi-au depus dosarele la mai multe facultăţi.

Înscrierile la facultăţile din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai s-au făcut în perioada 15-21 iulie. Excepţie de la această regulă fac Facultatea de Fizică, unde înscrierile se pot face până pe 24 iulie, Facultatea de Teologie Romano-Catolică și Facultatea de Teologie Reformată unde adolescenţii se pot înscrie până pe 25 iulie.


Concurenţa cea mai mare pe locuri a fost la Facultatea de Drept din cadrul UBB unde dosarele depuse au atins numărul 696 pe 176 de locuri bugetate.

Patru pe un loc

La unele facultăţi din cadrul UBB concurenţa a fost foarte mare. Spre exemplu, la Facultatea de Drept patru elevi au concurat pe un loc. O situaţie similară se regăseşte şi la Facultatea de Business unde s-au înscris 327 de elevi pe 91 de locuri bugetate. Concurenţă mare a fost şi la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport unde, pe 113 locuri, s-au înscris 411 adolescenţi.


Au existat însă şi facultăţi unde stresul nu a fost foarte mare pentru tinerii care trec cu brio de testul de admitere. La Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială există 319 locuri pe care s-au înscris doar 305, iar la Facultatea de Biologie şi Geografie, pe 231 de locuri s-au înscris 292 de posibili viitori studenţi.

Tinerii vor să se facă economişti

Conform reprezentanţilor Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, "cele mai multe dosare depuse la liniile de studii la zi au fost înregistrate la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, specializarea informatică economică fiind depuse 409 de dosare pentru cele 40 de locuri bugetate scoase la concurs. La Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Pedagogia învățămâtului primar și preșcolar sunt 191 de candidați pentru cele 25 de locuri bugetate, iar la specializarea Psihologie sunt 414 înscrişi pentru 65 de locuri bugetate".


În aceste zile facultăţile vor afişa rezultatele în urma probelor susţinute, iar cei care sunt nemulţumiţi de acestea vor putea depune contestaţii. Ulterior, viitori studenţi îşi vor confirma locurile după care urmează perioada de redistribuire a celor care au rămas disponibile. Rezultatele finale ale procesului de admitere va fi afişat până în data de 31 iulie 2014, pe site-ul fiecărei facultăţi.

Taxele de şcolarizare diferă de la o facultate la alta şi în funcţie de specializarea pe care tinerii vor să o urmeze. Spre exemplu, pentru un an de şcolarizare la Facultatea de Matematică şi Informatică, specializarea informatică, studentul trebuie să achita suma de 3.000 de lei. La Facultatea de Biologie şi Geologie studentul va achita 2.000 lei/an, iar la Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Cinematografie, Fotografie, Media, un an de şcolarizare costă 5.500 lei.


Pentru anul universitar 2014-2015 Universitatea Babeş-Bolyai a alocat un număr de 14.349. Dintre acestea, 4.840 sunt la buget, 9.298 la taxă şi alte 211 locuri provin din alte ţări şi care nu sunt incluse în Uniunea Europeană.

Etichete: facultate ubb cluj
Ultimele Stiri
abonare newsletter