Social

Autoritățile clujene se pregătesc de pelerinajul anual de la Mănăstirea Nicula

Cu ocazia sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Nicula se pregătește pentru pelerinajul anual.

Reprezentanţii IPJ Cluj, ISU Cluj, DSP Cluj şi  Protecția Consumatorului s-au întrunit miercuri la sediul Prefecturii Cluj pentru a pregăti buna desfăşurare a evenimentului şi a stabili măsurile care trebzuie luate cu această ocazie. Potrivit prefectului judeţului Cluj Gheorghe Vuşcan în acest an, la Mănăstirea Nicula sunt aşteptaţi 100.000 de credincioşi.

Astfel, pentru buna-organizare a evenimentului, aproximativ 100 de polițiști vor fi prezenți pentru menținerea ordinii și liniștii publice, cât și pentru gestionarea traficului rutier și 200 de jandarmi. De altfel, vor fi prezente și echipaje ISU cu o ambulanță SMURD și două ambulanţe de la Spitalul Județean și 15 voluntari pentru ajutor medical.


Condițiile de igienă și sănătate vor fi verificate de Direcția de Sănătate Publică Cluj care va demara activități de verificare a calității apei de la bazinul de colectare al Bisericii, a modalității de asigurare a toaletelor și igiena acestora, a depunerii deșeurilor și a blocului alimentar al Mănăstirii, de Direcția Sanitară Veterinară care va demara, la rândul său acțiuni de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, controlul unităților de comercializare, verificarea condițiilor igienico-alimentare, cât și a acțiunilor de dezinsecție și deratizare. Din partea Protecției Consumatorului vor fi comisari care vor verifica respectarea prevederilor legale din acest domeniu, cât și existența documentelor de proveniență, starea ambalajelor și încadrarea în data durabilității normale.

Și Direcția Silvică va demara acțiuni de patrulare în zonele expuse cu risc în aprinderea incendiilor.


Mănăstirea Nicula adună în fiecare an un număr foarte mare de credincioşi deoarece aici se află o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni. Se află la trei kilometri de localitatea Gherla și este una dintre cele mai vechi așezăminte monahale de la noi din țară.

Articol scris de Mădălina Nica, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II

Ultimele Stiri
abonare newsletter