Social
Practică pe fonduri europene pentru 50 de studenți la Jurnalism
50 de studenți de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) Cluj, departamentul Jurnalism au încheiat un stagiu de practică la mai multe instituții media, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene.
Proiectul este în valoare de 2,026,864.00 lei, din care 1,986,326.72 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă. Durata proiectului este de 18 luni și se va derula în trei stagii/semestre.
Reprezentanții FSPAC Cluj au declarat că scopul acestui proiect este pregătirea studenților pentru piața muncii. “În cadrul acestui proiect scopul nostru este acela de a corela activitatea didactică cu cea practică astfel încât studenții să fie cât mai bine pregătiți pentru a obține un loc de muncă pe piața media. Studenții noștri au mai fost implicați în proiecte de practică”, a declarat Elena Abrudan, manager de proiect și director al Departamentului de Jurnalism.
Tutorii de practică s-au arătat mulțumiți de activitatea celor 50 de studenți care au fost implicați în prima etapă a proiectului. “Au avut foarte multe dorință de munci, de a învăța. Toată munca lor s-a regăsit în producția Radio Cluj, au scris special pentru site-ul radio atât articole în cadrul cărora și-au arătat creativitatea”, a declarat Andrei Huțanu de la Radio Cluj.
Paul Niculescu, directorul editorial al cotidianului Monitorul de Cluj a subliniat că toţi cei 12 studenţi care şi-au desfăşurat stagiul de practică la publicaţia pe care o reprezintă au fost deosebit de implicaţi, iar unii dintre ei ar putea să-şi găsească fără probleme un loc de munca în mass-media.
Experții de practică le-au recomandat studenților să descopere știrea și să nu o confunde cu contextul știrii. “Îmi permit să vă recomand să fiți atenți la trei lucruri: nu confundați știrea cu contextul știrii. Este unul dintre riscurile pe care nu l-ați văzut acum. Marea miză a meseriei noastre este să spunem ce e interzis, ce nu vrea sistemul să spunem”, a spus jurnalistul Mihnea Măruță.
Grupul ţintă al proiectului este de minim 250 de studenţi pentru orientare şi consiliere profesională şi pentru efectuarea practicii studenţeşti asistate. Cei patru parteneri media sunt Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Agro-TV, Someş TV. 10 tutori de practică de la instituţiile partenere au coordonat activitatea studenților. De asemenea, participă patru experţi invitaţi - profesionişti externi (jurnalişti, manageri, psihologi) și trei experţi de practică.