Social

Elevii din clasa a III-a vor învăţa de pe tablete din martie 2015

Potrivit Mediafax, elevii din clasa a III-a vor învăţa de pe tablete din martie 2015, pe aceste terminale, care vor fi achiziţionate prin licitaţie, urmând să fie instalate manuale digitale şi alte aplicaţii necesare în procesul educaţional.

"Fără nicio discriminare, toţi cei aproximativ 220.000 de elevi din clasa a III-a vor primi tablelete în luna martie 2015. Valoarea estimativă a licitaţiei se situează în jurul a 20 milioane de euro, 85% din bani urmând să fie acoperiţi din fonduri europene", a declarat minstrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, prezent la lansarea Strategiei Naţionale privind Agenda Digitală pentru România 2020.

El a adăugat că elevii din clasele a II-a şi a IV-a vor primi tabletele spre finele primului semestru din 2015.


"Pentru fiecare clasa, valoarea licitaţiei se ridică la circa 20 milioane de euro. Practic, pentru clasele a II-a, a III-a şi a IV-a, necesarul de tablete se ridică la 500.000 de unităţi", a spus ministrul.

Etichete: tablete elevi
abonare newsletter