Social

Când birocraţia ucide. Explicaţiile medicilor după decesul fetiţei născute prematur la Cluj: Ce este mai important, specializarea sau practica dovedită? Ciuce: Acestei fetiţe nu i s-a dat o şansă

Doctorul Constantin Ciuce, șeful secției Clinice Chirurgie Generală I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj a declarat, luni, că fetiţei născute prematur şi cu o malformaţie gravă “nu i s-a dat o şansă la viaţă”. El spune că nu i s-a permis să o opereze, cu toate că părinții şi-au dat acordul în scris pentru acest lucru. “Acuzăm că nu i s-a oferit o minimă şansă de a putea să fie salvată”, spune Ciuce. Copilul a decedat în cadrul secției Neonatologie, în timp ce managerul SCJU Petru Şuşcă explica părinţilor că au doar două variante: transferul la Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti cu elicopterul sau operaţie în cadrul Clinicii de Chirurgie Pediatrică.

Familia Şendroiu şi-a pus toate speranţele în medicul Constantin Ciuce, însă birocraţia şi orgoliile au făcut ca fata lor Sara Maria să nu primească o șansă la viață.

La cinci zile după moartea micuţei, Dănuţ Şendroiu, tatăl fetiţei decedate, a primit şi explicaţiile din partea conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă de ce nu a fost lăsat profesorul Ciuce să le opereze copilul: nu are specializare în chirurgie pediatrică şi că soluţia optimă ar fi transferul la Bucureşti sau o operaţie la spitalul de pediatrie din Cluj.


La rândul său, Constantin Ciuce spune că încă din 2013 a făcut demersuri pe lângă conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj pentru înfiinţarea unui compartiment privind tratamentul malformaţiilor digestive congenitale la copii, unde menţionează faptul că de peste 15 ani a operat cu succes, printre altele, şi cazuri de hernii diafragmatice congenitale, afecţiune de care suferea şi Sara Maria.

“Aş dori să trag un semnal de alarmă legat de faptul că suntem puşi ca medici în situaţia de a ne asuma vini pe care nu le avem, suntem puşi în situaţia să ajungem să regretăm poate că nu am plecat din ţară, iar dacă aceste lucruri se întâmplă din motive care nu ţin de profesionismul, de dedicaţia noastră atunci întrebarea este cui datorăm această stare? Nu suntem Dumnezei, suntem oameni, dar încercăm pentru fiecare om să facem ceea ce poate fi în favoarea şansei chiar dacă aceasta este minimă ca el să rămână în viaţă. Noi nu acuzăm că a murit, acuzăm că nu i s-a oferit o minimă şansă de a putea să fie salvată. Nu am operat acel copil pentru că nu s-a ajuns să se pună problema de operaţie, nu a ajuns să supravieţuiască pentru a ajunge să se pună în discuţie intervenţia. Nu se pune problema morţii, ci problema că nu i s-a dat o şansă”, spune Ciuce.


Ciuce : Urăsc hârtiile

El recunoaşte că nu are competenţe în chirurgia pediatrică şi spune că urăşte “deţinătorii de hârtii” care nu au practică profesională.

“Există viduri legislative care nu clarifică ce înseamnă competenţă şi ce înseamnă practică dovedită raportat la lege. În momentul de faţă vorbim de practică dovedită. Nu am specializare în chirurgie pediatrică, niciun părinte al cărui copil l-am operat nu a ajuns să fie indus în eroare, toţi au semnat în cunoştinţă de cauză. Legat de specializare se pune problema că pe când aş termina-o aş fi un tânăr pensionar.  În România se va întâmpla o dramă legată de teama medicilor care nu au o specializare de a interveni într-o situaţie a unui pacient sub 18 ani. M-aţi întrebat de ce nu am cerut o specializare. În mod normal, o specializare se face prin intermediul unei perioade de câţiva ani de zile. Este o vină a mea pentru că de-a lungul timpului niciun manager nu m-a întrebat sub raport legislativ. Preocuparea mea a fost partea profesională, nu legislaţia. Nimeni nu mi-a atras atenţia, directorul de spital, Casa de Asigurări şi atunci nu m-am mai preocupat de acest aspect. Am urât dintotdeauna deţinătorii de hârtii, care se acoperă de hârtii să aibă practică profesională, nu i-am respectat, sunt oameni care au cinci diplome în spate şi două operaţii făcută pe acea specialitate. Dacă competenţa profesională înseamnă o hârtie, vă asigur competenţe profesionale în România sunt date dacă ai participat la un curs. Eu sunt chirurg. Sunt obligat în fiecare zi alături de colegii mei să luăm decizii care sunt îngrozitoare. Şi le luăm în baza practicii. Dacă este o ilegalitate ceea ce am făcut până acuma aşa cum conducerea spitalului sugerează înseamnă că trebuie să fiu vinovat pentru lucruri pe care le-am început în 1980, nici în perioada comunistă nimeni nu a îndrăznit să intervină în decizia medicală”, a mai spus Ciuce.


Dănuţ Şendroiu consideră că fetiţa sa avea o şansă la viaţă dar nu i-a fost acordată.

“Mulţumesc domnului profesor că niciodată nu mi-a refuzat operaţia pe care eu o ceream s-o facă fetiţei mele. Niciodată domnul Ciuce nu a zis că nu o va opera chiar dacă aveam şanse minime. Cred totuşi că atâta timp cânt un copil are şanse 0,0001%, această şansă merită a-i fi acordată. Consider că avea o şansă şi nu i-a fost acordată. Am primit astăzi, 6 iunie, răspunsul la cererea pe care am adresat-o conducerii spitalului de a-i permite profesorului Ciuce să-mi opereze copilul. Astăzi, la cinci zile de când a intervenit decesul. Mi se vorbeşte în răspuns de un transfer interspitalicesc la Clinica de Pediatrie sau la Spitalul «Marie Curie» din capitală. De asemenea, mi se comunică faptul că profesorul Ciuce nu îmi poate opera fetiţa că nu are specializarea respectivă”, a precizat Dănuţ Şendroiu.


Natalia Hagău, şeful secţie clinică anestezie terapie intensivă, precizează că SCJU are cea mai bună terapie intensivă neonatologică din judeţ.

Mă tot întreb de ce vor unii şi alţii să limiteze abilităţile chirurgicale ale profesorului Ciuce. În momentul în care de tânăr faci chirurgie abdominală, dar în paralel faci și micro-chirurgie și faci chirurgie vasculară, ai acea îndemânare ca să faci intervenții la dimensiuni foarte mici, adică chinezării. Nu toți pot ajunge în străinătate, dar să tragi în final concluzia că profesorul este incompetent sau că nu are competențe. Eu am destui ani și noi am fost cei care am deschis drumul în medicina românească și am făcut parte din echipa care a clădit Institutul Inimii. Nu aveam competențe atunci, dar cine să îmi dea. Cine să îi dea competențe domnului Ciuce, care în anii aceia opera copii care nu aveau nicio șansă. Cine să îi dea competență profesorului Lucan care a început transplantul renal, cine să îi dea competență profesorului Irinel Popescu că început transplantul de ficat? Suntem oameni care am început și dezvoltat ceva. Nu ne trebuiesc competențe pentru că noi dăm competențe altora. Într-adevăr, era un copil prematur, dar avem cea mai bună terapie intensivă neonatologică din judeţ. Este recunoscut de Ministerul Sănătăţii acest compartiment ca având abilităţi de pacient critic. Era vorba de un pacient critic. Trăim într-o Românie nebună. Acest copil era cu probleme, situaţia era gravă, era un copil prematur, cu o hernie diafragmatică mare, dar îi dai o şansă, o şansă. Noi nu suntem Dumnezei, nu am învins moartea, dar putem încerca să dăm o şansă. Cine vrea să distrugă abilităţile profesorului Ciuce?”, a spus Hagău.


Ce spune Raed Arafat

Constantin Ciuce spune că imediat după ce a aflat de decizia lui Petru Şuşcă de a nu-i permite să o opereze pe Sara Maria l-a sunat pe Raed Arafat.

“Eu l-am sunat pe doctorul Arafat când părintele fetiţei a venit disperat la mine şi mi-a spus că în ciuda cererii prin care îşi dădea acordul ca eu să-i operez fetiţa, conducerea spitalului i-a dat cele două variante, operaţia la Clinica de Pediatrie sau transferul cu elicopterul la Bucureşti. L-am întrebat care este opinia lui despre hernia diafragmatică, dacă transportul cu elicopterul duce la complicaţii pentru copil şi mi-a răspuns că «ba da». Întâmplător, mi-a spus că e cu ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, că urmează să intre la el. Între timp, am intrat în sala de operaţie, am avut un apel ratat de la Raed Arafat, m-a spus că Bănicioiu a avut o discuţie personală cu Petru Şuşcă care i-ar fi spus că nu îşi asumă răspunderea ca un copil să fie operat într-un spital de adulţi”, a mai spus Ciuce.

Ministerul Sănătății înființează o comisie de evaluare medicală a cazului

Ministerul Sănătăţii a decis înfiinţarea unei comisii de evaluare medicală a cazului de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, formată din reprezentanţi ai Colegiului Medicilor, ai ministerului, medici neonatologi şi chirurgi pediatrii, care vor analiza incidentul în urma căruia o fetiţă născută prematur a murit, au declarat oficiali ai ministerului.

“Corpul de control al ministrului a verificat deja activitatea spitalului, iar raportul a fost finalizat. Ministerul Sănătăţii a cerut o informare de la Direcţia de Sănătate Publică Cluj privind acest caz (n.r. al fetiţei născută prematur) şi a decis înfiinţarea unei comisii de evaluare medicală a cazului de la Spitalul Judeţean – formată din medici neonatologi, chirurgi pediatrii, reprezentanţi ai Colegiului Medicilor şi ai MS. Comisia va evalua exact modul în care trebuia intervenit din punct de vedere medical şi va face recomandări medicale şi procedurale astfel încât pe viitor să existe o abordare unitară a acestor cazuri”, au precizat sursele citate.

În Corpul de control al ministrului Sănătăţii sunt oameni care lucrează în administraţie, care se ocupă de achiziţii la Suceava, care se ocupă de cumpărat carne şi mâncare, ei vin să controleze activitatea profesională a profesorului Ciuce? Colegiul Medicilor Cluj a transmis Corpului de Control că există situaţii in extremis în care copiii nu pot fi operaţi în serviciul de chirurgie infantilă. Nu desconsider chirurgia infantilă. Să nu vă închipuiţi că toate cazurile de chirurgie infantilă le operează profesorul Ciuce. Sunt cazuri selecţionate. Nu mai avem specialişti în chirurgie infantilă în Cluj. În urgenţele vitale medicul intervine indiferent de specialitate. Şi asta era o urgenţă”, a precizat Aurel Bizo, preşedintele Colegiului Medicilor din Cluj.

CITEȘTE ȘI: Nepăsare sau incompetență la Spitalul Județean? La Cluj nu se mai face fertilizare in vitro din cauza unui dosar uitat pe birourile șefilor

Ultimele Stiri
abonare newsletter