Social

Un proiect de bugetare din Cluj, model pentru Europa

Bugetarea participativă pentru tineret este un proiect prin care tinerii din Cluj sunt încurajați să dezvolte idei care sunt finanțare de la bugetul local.

Proiectul de bugetare participativă pentru tineret a fost inițiat de Grupul Pont și este o premieră pentru România. În cadrul acestei acțiuni, a fost inițiat un concurs prin care tinerii au depus peste 400 de proiecte, votate on-line de către clujeni, iar la final au fost selectate 117 proiecte care au primit finanțare din bugetul local.

Bugetarea participativă pentru tineret va fi model pentru mai multe orașe din țară, dar și din Europa. Aceasta înseamnă că proiectul va fi implementat în alte orașe. “Ne-am gândit la Iași, Timișoara, Brașov și ultimul este încă în discuții: Sibiu sau Craiova, dar probabil asta va fi lista, plus cele două care se vor întâmpla la nivel european, adică Bruxelles și Strasbourg”, a declarat Andras Farkas, președintele Grupului Pont.


El a mai spus că în cadrul concursului cu cele peste 400 de proiecte au fost implicate peste 18.000 de persoane. “Am reușit să mobilizăm peste 18.000 de persoane care să clasifice acele inițiative neguvernamentale. Prin ceea ce s-a întâmplat până acum am reușit să generăm un precedent pentru comunitatea clujeană și cel mai important este că am creat un model care se poate aplica atât la nivel național, cât și în Europa, în alte capitale ale tineretului, de exemplu”, a afirmat Andras Farkas.

Primarul Emil Boc a subliniat că finanțarea pentru proiectele de bugetare participativă pentru tineret vor continua și în anii următori. “Acest proiect de bugetare participativă este o premieră pentru România și poate pentru centrul și estul Europei. Noi am venit cu o finanțare de 500.000 lei și această finanțare va continua și în anii următori pentru a susține inițiativele tinerilor din acest oraș pentru că 1 din 4 din cetățenii acestui oraș este student și ca atare avem o obligație morală să susținem toate aceste inițiative”, a declarat Boc.


Ca și element cheie al sustenabilității demersului, Grupul PONT a identificat nevoia de a avea o organizație gazdă parteneră pentru administrarea fondului de finanțare oferit de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și consolidarea relației grupurilor informale cu acest mecanism în vederea  asigurării sustenabilității  acestui mecanism inovator. “Fundația Comunitară Cluj pune în legătură donatorii cu proiectele Clujului. Organizează evenimente de strângere de fonduri, precum Swimathon, Cercuri de Donatori, și gestionează fonduri numite ale unor donatori individuali sau companii, pe care le direcționează spre nevoile comunității, sub formă de granturi și burse. În perioada 2008-2014, a acordat finanțări în valoare totală de peste 1.400.000 de lei pentru peste 200 de granturi și pentru pentru peste 200 de burse”, a spus Simona Șerban, directorul executiv al Fundației.

Ultimele Stiri
abonare newsletter