Social

Mamă și copil grav bolnav, blocați în gară la Cluj. Un „șofer de suflet” i-a dus până la Iași: „Mă îmbrac într-un minut și pornesc”

Un clujean a sărit în ajutorul unei mame când a aflat că a rămas blocată cu copilul bolnav în gara din Cluj-Napoca, la 418 km distanță de casă. „Șoferul de suflet” nici nu a stat pe gânduri și i-a dus la Iași.

Mamă și copil grav bolnav, blocați în gară la Cluj. Un „șofer de suflet” i-a dus până la Iași: „Mă îmbrac într-un minut și pornesc” Mamă și copil grav bolnav, blocați în gară la Cluj. Un „șofer de suflet” i-a dus până la Iași: „Mă îmbrac într-un minut și pornesc”

 

 


În timpul grevei CFR, o mamă din Iași a rămas blocată cu copilul bolnav în gara din Cluj-Napoca. Copilul abia ieșise din spital și trebuia să ajungă acasă, la 418 km distanță.

 


Totul s-a întâmplat pe data de 20 decembrie 2021, iar Asociația Magic a sărit în ajutorul lor:

„Astăzi la prânz, pe la ora 12, Bo primește telefon de la o mămică disperată: era în gară la Cluj, cu copilul proaspăt externat, trebuia să se întoarcă acasă, la Iași, și tocmai aflase că nu circulă niciun tren, nu se știe până când, că e grevă generală spontană la CFR.  Procesați asta, da? Mamă, singură, într-o gară, în miez de decembrie, cu un copil cu diagnostic grav, la 418 km distanță de casă, într-un oraș în care nu cunoștea pe nimeni, grevă generală la CFR, probabil nici Dumnezeu nu știa pentru cât timp.


Bo, care era în Brașov, a anunțat imediat pe grupul de voluntari șoferi de suflet că e nevoie să ducem o familie, din Cluj, în Iași. În următoarele cinci minute, au răspuns doi șoferi de suflet: unul din Pitești, altul din Galați. Doar că ambii puteau ajunge abia mâine dimineață în Cluj. După alte cinci minute, un al treilea, din București, se oferă să meargă el astăzi. Și această variantă presupunea (prea) multe ore de așteptare – exclus, pentru o mamă cu un copil grav bolnav, blocată într-o gară, în decembrie. Verificăm la MagicHOME-urile din Cluj: toate pline, abia mâine încep să se elibereze”, au relatat reprezentanții Asociației Magic.

Șofer din Cluj, salvatorul unei mame disperate

Salvatorul mamei disperate, rămasă în gară cu copilul bolnav, abia externat din spital, a fost Abel Samuel Moldovan, un „șofer de suflet” din Cluj-Napoca.


Clujeanul nici nu a stat pe gânduri când a aflat despre situația acestei familii și i-a spus doar „pot eu, mă îmbrac într-un minut și pornesc spre gară”, după care a plecat cu mama și copilul la Iași.

„Când ne pregăteam să dăm strigare după vreo cazare, printre partenerii din MagicHELP din Cluj, apare un nou mesaj pe grupul șoferilor de suflet: «Pot eu, mă îmbrac într-un minut și pornesc spre gară». De data aceasta era un voluntar din Cluj. Toate astea s-au întâmplat în 15 minute. Deja la 12,45 șoferul de suflet preluase mămica și copilașul din gară și porniseră la drum spre Iași.


Abel Samuel Moldovan se numește șoferul de suflet, care în noaptea asta se va odihni la MagicHOME Iași, iar înapoi la el acasă, în Cluj, va ajunge abia mâine pe la prânz. Frumusețea încă și mai mare e că printre voluntarii magici astfel de acțiuni nu se întâmplă pentru că e decembrie și «de Crăciun fii mai bun», ci absolut oricând le cerem ajutorul”, potrivit Asociației Magic.

Dacă doriți să vă implicați și voi în magia binelui:

Cum poți să ajuți și tu:

- puteți redirecționa 20% din impozitul pe venit al firmelor/companiilor, dacă aveți una, până la 31 decembrie
- vă puteți înscrie ca voluntari în oricare dintre proiectele Magic 
- puteți susține proiectele Magic prin donații recurente, trimițând sms la 8844 cu textul Magic (2 euro/lună) sau la 8864, cu textul Magic (4 euro/lună)

Pe asociatiamagic.ro găsiți îndrumare către toate opțiunile.

CITEȘTE ȘI:

O asociație din Cluj devine „a doua casă” de Crăciun pentru 5 familii: „Am cumpărat 5 brazi pentru a le aduce bucurie”

Cursă contra cronometru! Un taximetrist din Cluj a dus la spital o femeie care avea simptome de preinfarct

Ultimele Stiri
abonare newsletter