Social

Program de practică, pe bani europeni, lansat de UBB Cluj în parteneriat cu Cluj IT Cluster

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Cluj IT Cluster, unul dintre cele mai importante clustere în domeniul IT la nivel naţional, lansează proiectul POSDRU „Creșterea oportunităților de ocupabilitate prin practică de succes (PRACT-IT)”, prin care va facilita participarea a 450 de studenți la stagii de practică, cu durata de 3 săptămâni, în cadrul a 40 de organizații din lanțul de valoare al industriei de IT, cu precădere dintre membrii ai clusterului.

Social

În România, copiii sunt ținuți în școală cu bani norvegieni

Când vine vorba despre rata abandonului școlar, România se poate „mândri” cu primul loc în topul european. Cele mai recente date ale UNICEF arată că aproximativ unul din cinci copii din România renunță la studii după finalizarea ciclul gimnazial. Chiar și astfel stând lucrurile, ajutorul oferit pentru ameliorarea acestui fenomen vine tot din străinătate.





Social

Traininguri gratuite pentru studenți la BEST Training Week

Afiș „BEST Training Week”
În perioada 3-9 noiembrie 2014 organizaţia studenţească BEST Cluj-Napoca organizează, în clădirile Universităţii Tehnice, BEST Training Week (BTW), un program în cadrul căruia studenţii de la Universitatea Tehnică şi nu numai vor avea posibilitatea de a participa la traininguri gratuite.

abonare newsletter