Sport

„U”-BT Cluj-Napoca, victorie în meciul cu CSM Ploiești

Campioana „U”-BT Cluj-Napoca s-a impus sâmbătă seară cu 85-72 (22-26, 16-9, 22-15, 25-22) în disputa cu CSM Petrolul Ploieşti, după o repriză secundă dominantă

Campioana „U”-BT Cluj-Napoca a obținut victoria în fața celor de la CSM Petrolul Ploieşti. Sursa foto: Mihail Oprescu/csmploiesti.ro Campioana „U”-BT Cluj-Napoca a obținut victoria în fața celor de la CSM Petrolul Ploieşti. Sursa foto: Mihail Oprescu/csmploiesti.ro

 

 


U-Banca Transilvania a obținut succesul cu numărul 12 în actuala ediție de campionat, după ce a depășit-o pe CSM Ploiești cu scorul de 85-72. Partida s-a desfășurat sâmbătă seară, pe BT Arena.

 


Meindl a deschis scorul, însă prahovenii au demonstrat faptul că sunt una dintre revelațiile sezonului. Conduși de experimentatul Octavian Popa Calotă, care a știut cum să-și pună în valoare colegii, ploieștenii au avut de mai multe ori avantaj pe tabela de marcaj în primul sfert. Milin le-a pus probleme celor de la „U”-BT prin aruncările sale, în vreme ce răspunsul a venit de la Shepherd și Cățe, cel din urmă zguduind panoul cu un slam-dunk de efect, 38-35. De altfel, acela a fost și scorul pauzei.

Trebuie menționate absențele lui Bogdan Popa şi Christian Chiţu din lotul CSM Ploiești, ambii cu probleme medicale.


Clujenii au recuperat în repriza secundă

După pauză însă, lotul mai ofertant l-a ajutat pe Mihai Silvăşan să aibă parte de o repriză secundă mai liniştită, desprinderea venind în primele 5 minute de la reluare, la capătul unui parţial de 14-3 al gazdelor.

Avansul Clujului a stat în marja a 10-15 puncte, context în care ambii tehnicieni au abordat finalul dându-le credit românilor din lot, Szentkuti, Lăpuşte sau Roschnafsky, de o parte, Dinu, Ene, Pătraru şi Comănescu, de cealaltă, prinzând ultimele minute pe parchetul modernei Săli Polivalente din Cluj-Napoca. Surpriza serii a venit de la Akos Szentkuti, care a ridicat în picioare publicul prin reușitele sale. În plus, toți baschetbaliștii înscriși pe foaia de joc au punctat. 


Liderii formației învingătoare au fost Leo Meindl (16 puncte), Andrija Stipanovic (12 puncte), Patrick Richard (11 puncte), Kasey Shepherd (10 puncte) și Emi Cățe (10 puncte). Din tabăra adversă s-au remarcat Matija Milin (18 puncte) și Andris Misters (11 puncte).

Silvășan: „Ne gândim doar la meciul cu JL Bourg”

Antrenorul „studenților”, Mihai Silvășan, s-a declarat mulțumit de rezultatul meciului și l-a lăudat pe Akos Szentkuti. Silvășan a subliniat că echipa se concentrează zilele acestea pe meciul cu JL Bourg din 7Days EuroCup, care va avea loc miercuri, 11 ianuarie, de la ora 19.30, la Sala Sporturilor „Horia Demian”.


„Un meci în care nu am fost foarte concentrați în prima parte. Nu am fost deloc mulțumiți de atitudinea arătată. Am început altfel repriza a doua și ne-am impus. Mergem mai departe, ne bucurăm că nu s-a accidentat nimeni și că am obținut o nouă victorie în Liga Națională. Acum ne gândim doar la meciul cu JL Bourg, care este foarte important. Akos Szentkuti a jucat bine, arată multă maturitate pentru vârsta lui și pot să mă bazez pe el. Și-a câștigat minutele la antrenamente și mă bucur că a profitat de ele, jucând bine”, a declarat Mihai Silvășan, antrenor „U”-Banca Transilvania.

„Îmi place mult aici. M-am integrat bine între băieți și înțeleg cerințele antrenorului, care este foarte bun. Cred că avem potențialul să construim ceva frumos. Trebuie doar să jucăm împreună și să creștem tot împreună. Astfel, există șanse să obținem rezultate mărețe în EuroCup și apoi să câștigăm campionatul. În prima repriză a meciului am fost prea concentrați să înscriem, apoi antrenorul ne-a transmis indicațiile necesare pentru a pune stăpânire pe meci. Am jucat primul meci acasă, iar fanii de aici sunt cei mai frumoși pe care i-am întâlnit în toată cariera mea”, a afirmat Kasey Shepherd, jucător „U”-Banca Transilvania.

Datorită acestui rezultat, gazdele ajung la un bilanț de 12-1 în campionat, în timp ce oaspeții au opt victorii și cinci înfrângeri. În următoarea rundă, U-Banca Transilvania va evalua în deplasare, pe terenul lui CSM Târgu Jiu, iar CSM Ploiești va primi vizita lui FC Argeș Basketball.

CITEȘTE ȘI:

U-BT, învingătoare în derby-ul Transilvaniei

Ultimele Stiri
abonare newsletter