Sport
BREAKING NEWS. Adrian Mutu nu a putut trece peste dezamăgirea din Cupa României. „Briliantul” și-a dat demisia de la CFR Cluj.
Adrian Mutu și-a dat demisia de la CFR Cluj. Deși a fost sfătuit să nu ia decizii la cald, „Briliantul” nu a mai rezistat și, după o noapte de gândire, și-a prezentat demisia.
Adrian Mutu și-a dat demisia de la CFR Cluj/ Foto: Fotbal Club CFR 1907 CLUJ - Facebook
După înfrângerea suferită de CFR Cluj, marți seară, în Cupa României, Adrian Mutu și-a dat demisia.
Acesta a declarat la finalul meciului că se gândește dacă va pleca sau nu, dar aparent decizia lui a fost să părăsească echipa din Gruia.
„Mi-am dat demisia de la CFR Cluj! M-am gândit toată noaptea, nu pot să trec peste această umilință. Eu am o altă mentalitate, una de învingător. Demisia mea este de la ora 11:00 dimineața pe biroul președintelui de la CFR Cluj, Cristi Balaj. Aștept s-o aprobe și domnul Varga și ne strângem mâinile.
A fost o umilință prea mare, peste care eu, care am un caracter de campion, pur și simplu nu pot să trec. Îmi doresc ca CFR-ul să facă performanță în continuare, dar e greu în aceste condiții, pe care le-ați văzut și dumneavoastră. E vorba despre evoluția pe care am avut-o în meciul împotriva Corvunului, dar mai ales a lipsei de atitudine care a existat.
Deci, oficial, pot spune că mi-am înaintat demisia! Îmi pare foarte rău de această situație, dar eu, Adrian Mutu, am stat și m-am gândit toată noaptea și pur și simplu nu pot accepta așa ceva”, a declarat Mutu, potrivit Fanatik.
Momentan, conducerea echipei CFR Cluj nu a făcut publică demisia „Briliantului”.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: