Sport
Un nou portar în Gruia: „Bine ai venit, Mihai Popa!”
Mihai Popa este noul portar al CFR Cluj.
Un nou portar în Gruia: „ Bine ai venit, Mihai Popa!” | Foto: Fotbal Club CFR 1907 CLUJ - Facebook
Cluburile CFR 1907 Cluj și FC Torino au ajuns la un acord privind împrumutul portarului Mihai Popa în Gruia.
Mihai Popa a început să practice fotbalul la vârsta de șapte ani cu clubul din orașul natal, Farul Constanța, iar doi ani mai târziu s-a mutat la Academia Gheorghe Hagi din apropiere. El a revenit în fosta echipă în 2018, urmând să-și facă debutul la seniori pe 30 septembrie, jucând într-o victorie cu 1–0 în Liga a II-a împotriva Viitorului Târgu Jiu.
În vârstă de 23 de ani, la nivel de seniori, Popa a bifat 112 meciuri pentru Rapid, Unirea Constanța, Astra Giurgiu și FC Voluntari, în tricoul celei din urmă evoluând în 77 de partide.
La 8 iunie 2023, clubul italian FC Torino a anunțat achiziționarea lui Mihai Popa, venit gratis după expirarea contractului cu FC Voluntari.
La naționalele de tineret ale României, Mihai a adunat 10 prezențe sub tricolor, făcând parte din lotul olimpic al țării noastre prezent la Jocurile Olimpice din 2020.
„Îi urăm bun venit în Gruia și cât mai multe intervenții reușite pentru CFR Cluj!”, a transmis CFR Cluj.
Articol scris de Ilinca Dandoczi
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: