Sport

Ioan Ovidiu Sabău, despre victoria „U” Cluj cu Dinamo: „O victorie foarte importantă”.

Ioan Ovidiu Sabău a vorbit despre reușită „studenților” în meciul contra Dinamo de luni seară, declarând că este „o victorie foarte importantă”.

Ioan Ovidiu Sabău, despre victoria „U” Cluj cu Dinamo: „O victorie foarte importantă” | Foto: captura video FC Universitatea Cluj - Facebook Ioan Ovidiu Sabău, despre victoria „U” Cluj cu Dinamo: „O victorie foarte importantă” | Foto: captura video FC Universitatea Cluj - Facebook

 

 


 

Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul FC Universitatea Cluj, a vorbit despre reușită „studenților” în meciul contra Dinamo de luni seară (1-0), declarând că este „o victorie foarte importantă”. 


 

În cadrul conferinței de presă de după meciul FC Universitatea - Dinamo, scor (1-0), antrenorul Ovidiu Ioan Sabău a declarat că este o victorie foarte importantă pentru echipa „studenților”. 


Mai mult, Sabău a recunoscut că nu a gestionat prea bine situația ca antrenor, însă este foarte mândru de echipa sa și de faptul că jucătorii au pus numele „U” Cluj în fruntea clasamentului. 

„Eu ca antrenor nu am gestionat foarte bine. În prima repriză am fost dominați, nu am reușit să ținem de minge, dar nu pot să nu apreciez efortul și sacrificiile. Noi în prima repriză nu am reușit, dar în a doua repriză, fără să fac schimbări în echipă, am reușit să jucăm mult mai compact, nu am mai lăsat spații, iar la pauză am și spus că în a doua repriză Dinamo nu va mai avea același ritm și vom câștiga jocul. O victorie foarte, foarte importantă.”, a declarat antrenorul FC Universitatea Cluj. 


De asemenea, Ioan Ovidiu Sabău a mai subliniat că Alex Chipciu și Iulian Cristea își merită convocarea la naționala României în meciurile cu Kosovo și Lituania, datorită pasiunii cu care joacă constant, la fiecare meci. 

„Cristea a jucat constant bine. Este un jucător foarte pasionat, foarte serios. La fel și Alex, ați văzut, că este mult mai defensiv. Sunt doi jucători care și-au câștigat convocarea prin randamentul lor, evoluțiile lor, dar și datorită locului în clasament al echipei.”, a mai declarat Ioan Ovidiu Sabău. 


„U” Cluj va da patru jucători la loturile naționale de seniori în această perioadă. Pe lângă cei trei, Vadim Rață va juca pentru Republica Moldova împotriva Maltei în Nations League (7 septembrie) și împotriva reprezentativei din San Marino într-un joc amical (10 septembrie).

Articol scris de Ilinca Dandoczi
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

FC Universitatea Cluj învinge Dinamo cu 1-0! Victorie impresionantă în fața a 18.067 de spectatori.

Alex Chipciu și Iulian Cristea de la FC Universitatea Cluj, convocați la națională pentru meciul cu Kosovo!

Ultimele Stiri
abonare newsletter