Sport
VIDEO. Atmosferă incendiară la primul meci al echipei U-Banca Transilvania. Fani: „Îi susținem dinainte să se numească U-BT”
U-BT Cluj-Napoca joacă, miercuri, 25 septembrie, contra echipei Cevedita Olimpija, în primul meci al sezonului.
Atmosferă incendiară la primul meci al echipei U-BT Cluj | Foto: Mădălina Ivan - monitorulcj.ro
U-Banca Transilvania joacă miercuri seara contra campioanei Sloveniei, Cevedita Olimpija, în primul meci din EuroCup.
Mii de fani au venit pe BTArena pentru a susține Campioana României în noul sezon. În culorile echipei, cu steaguri, fulare și tobe, aceștia au încins atmosfera.
„Îi susținem dinainte să se numească U-BT”
Înainte de începutul partidei, monitorulcj.ro a stat de vorbă cu suporterii care au venit să-și susțină echipa.
„Am pierdut numărul meciurilor la care am asistat. Clar o să fie astăzi o victorie. Îi susținem dinainte să se numească U-BT”, a declarat pentru monitorulcj.ro o fană a echipei U-BT Cluj.
„După ce parcurs au avut în sezonul precedent ne-am îndrăgostit de echipă. Venim din Târgu Mureș special pentru ei, nu se poate să nu îi susținem”, a transmis alt suporter.
Unii suporteri au venit și cu copiii la meci.
„Am venit cu fetița de 6 ani. S-a îndrăgostit de echipă și a vrut să vină cu noi la meci. Un an întreg mi-a zis că vrea să vină la meciurile echipei”, a declarat o mămică.
Cine este echipa Cedevita Olimpija Ljubljana?
Cedevita Olimpija Ljubljana este o echipă apărută în urma fuziunii dintre două cluburi, Cevedita și Olimpija. Cea din urmă a fost o mare echipă, care a câștigat 17 titluri în Slovenia, 20 de Cupe și a mers inclusiv până în Final Four-ul Euroligii. În schimb, Cedevita Zagreb a cucerit 5 titluri în Croația. Fuziunea a avut loc în 2019, iar de atunci noua grupare are în palmares 4 titluri în Slovenia, alături de 3 Cupe și 5 SuperCupe.
Cedevita Olimpija Ljubljana își dispută partidele de pe teren propriu la Stozice Arena, o sală 12.480 de locuri folosită la EuroBasket 2013. Uneori, viitorii adversari joacă și la sala Tivoli, care are o capacitate de aproximativ 4.000 de locuri. Manager este Davor Užbinec, în vreme Zvezdan Mitrović ocupă funcția de antrenor principal.
Originar din Muntenegru, Mitrović are 56 de ani și le-a mai antrenat de-a lungul carierei pe Buducnost Podgorica, Khimik, AS Monaco, ASVEL Lyon sau Galatasaray. Acesta a fost și selecționer al Muntenegrului. În lotul său se regăsesc, pe lângă jucătorii sloveni, baschetbaliști din Statele Unite ale Americii, Lituania, Croația și Nigeria.
De departe, cel mai important nume este cel al căpitanului Jaka Blažič. În vârstă de 34 de ani, fundașul a mai trecut de-a lungul carierei pe la Barcelona, Steaua Roșie Belgrad sau Baskonia. Devin Robinson a jucat în NBA, pe când DeVante Jones, LeMar Brynton sau Geben Martinas se anunță a fi achiziții importante.
Cedevita Olimpija Ljubljana se deplasează la Cluj-Napoca după ce a pierdut primul meci al noului sezon în Liga Adriatică. Trupa din capitala Sloveniei a cedat disputa cu FMP Belgrad, scor 75-62. Cel mai bun marcator al Olimpijei a fost Devin Robinson, autor a 18 puncte.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: