Sport

U-BT Cluj s-a impus fără emoții în fața celor de la FC Argeș. A doua victorie în Liga Națională de baschet masculin.

U-BT Cluj s-a impus fără emoții, sâmbătă, în fața echipei FC Argeș, în Liga Națională de baschet masculin.

| Foto: U-BT Cluj-Napoca - Facebook | Foto: U-BT Cluj-Napoca - Facebook

 

 


U-BT Cluj s-a impus fără emoții, sâmbătă, în fața echipei FC Argeș, în Liga Națională de baschet masculin. Scorul a fost 81 la 67.

 


Îmbrăcați în echipamente roz, pentru a marca și în acest an lupta împotriva cancerului la sân, sportivii antrenați de către Mihai Silvășan au arătat repede că sunt mai puternici decât adversarii. Printr-o defensivă exactă, U-Banca Transilvania a acoperit întreg terenul și i-a ținut pe piteșteni la doar 6 puncte marcate în primul sfert. În schimb, ai noștri au izbutit 16.

Ei și-au păstrat ritmul ridicat și în actul secund. Combinațiile au funcționat, iar Hervey și Hankins au marcat cu ușurință din interiorul semicercului. Totul a fost alimentat de pasele lui Zavier Simpson, care a depășit adesea apărarea argeșeană. 


Deși alb-violeții au început bine repriza a doua, U-Banca Transilvania nu a dat semne de slăbiciune. Au dominat lupta la recuperare, iar Tudor Șomăcescu a evoluat curajos la prima sa partidă oficială de la revenirea la Cluj-Napoca. Astfel, U-Banca Transilvania a bifat a doua victorie a sezonului. 

„La final se trage linie, sunt mulțumit de efortul echipei. Suntem într-o căutare continuă a ritmului și a încrederii pe care ni le dorim pentru a câștiga meciuri și în EuroCup. Ne-am dorit să evoluăm bine ca efort și intensitate. Nu ne-au ieșit toate aruncările, dar ne-am apărat bine și am avut intensitate. Mă bucur și am speranță pe mai departe. Este o victorie, ne agățăm de orice meci să devenim mai puternici. În seara aceasta ne vom odihni, apoi ne concentrăm doar pe partida de la Hamburg. Șomăcescu a intrat bine, dar nu trebuie să exagerăm cu laudele. Suntem abia la începutul sezonului. Tudor e un tânăr talentat, de perspectivă, care trebuie să muncească pentru a se impune între jucătorii experimentați. Referitor la campania noastră, ne simțim bine în tricourile roz. Înțeleg că îmi stă și mie foarte bine. Ne bucurăm că putem susține și acum această cauză”, a declarat Mihai Silvășan, antrenorul echipei U-BT Cluj.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

U-BT Cluj, înfrângere la limită în meciul contra Valencia Basket. Meciul a adus emoții suporterilor.

Mihai Silvășan, antrenorul echipei U-BT, speră la victorie în fața principalei favorite din EuroCup: „Ne arătăm adevărata față”

Ultimele Stiri
abonare newsletter