Sport
U-BT Cluj caută o victorie împotriva echipei JL Bourg. Mihai SIlvășan: „Jucăm cu o echipă puternică”
U-Banca Transilvania are parte de o nouă partidă dificilă în această săptămână, când primește vizita celor de la JL Bourg.
U-Banca Transilvania are parte de o nouă partidă dificilă în această săptămână, când primește vizita celor de la JL Bourg| Foto: -U-BT Cluj-Napoca-Facebook
U-Banca Transilvania are parte de o nouă partidă dificilă în această săptămână, când primește vizita celor de la JL Bourg. Confruntarea este programată miercuri, 11 decembrie 2024, cu începere de la ora 19:00.
Echipa lui Mihai Silvășan are două eșecuri la rând în EuroCup și Liga Națională, cu Cedevita Olimpija Ljubljana, respectiv SCM U Craiova. U-BT este hotărâtă să reînceapă un șir pozitiv, însă misiunea nu va fi ușoară, întrucât la Cluj-Napoca sosește finalista EuroCup din stagiunea precedentă.
Cine este JL Bourg?
JL Bourg este o grupare pe clujenii o cunosc foarte bine, întâlnindu-i pe francezi în fiecare sezon de când participă în BKT EuroCup. Bourg are un bilanț favorabil împotriva U-BT, deoarece a câștigat precedentele 5 meciuri. În plus, echipa pregătită de Mihai Silvășan a pierdut disputa din tur cu 84-73.
Pe de altă parte, U-Banca Transilvania beneficiază acum de sprijinul fanilor, iar o victorie ar fi importantă în economia clasamentului. Alb-negrii au un bilanț de 5 victorii și 5 înfrângeri și se află pe locul 5. Pe de altă parte, JL Bourg s-a impus în 6 meciuri și a pierdut alte 4, situându-se pe locul 3.
În campionatul intern, echipa antrenată de către Frederic Fauthoux a depășit-o în weekend pe Le Mans 94-87, Xavier Castaneda fiind cel mai bun marcator, prin cele 24 de puncte și 5 pase decisive. Fundașul american este liderul lui Bourg și în BKT EuroCup, acumulând statistici de 14.1 puncte, 3.6 pase și 1.3 intercepții.
Mihail Silvășan: „Jucăm cu o echipă puternică”
„Jucăm cu o echipă puternică. Este al treilea sezon consecutiv în care jucăm cu ei. Încă nu am reușit să spargem gheața și să îi învingem. Sperăm să facem acest lucru mâine și ne dorim o victorie. Venim după o perioadă nu tocmai bună pentru noi, cu două înfrângeri, cumulate cu mici accidentări. Motivația jucătorilor este extrem de mare, deși au fost anumite zile mai puțin frumoase din toate punctele de vedere. Lucrurile acestea fac parte din viața unei echipe și trebuie să găsim soluții, astfel încât să ne atingem potențialul maxim. Așteptăm lumea la sală, tribunele pline ne dau încredere, în special în momentele grele. Adam Mokoka este în continuare incert, a încercat să se antreneze zilele acestea, dar simte dureri la umăr. A primit o lovitură în meciul cu Cedevita, de aceea nu a jucat nici la Craiova. E un jucător extrem de important, însă sperăm să fie apt mâine. Orice procent din calitățile lui ne ajută. Ei sunt o echipă destul de adâncă, joacă în 10 oameni meci de meci. Față de partida tur, un baschetbalist francez a plecat de la ei. Nu îi afectează foarte mult acest aspect și nu cred că sunt atât de puternici ca în sezonul trecut, când au ajuns până în finala EuroCup. Chiar și așa, asta nu înseamnă că sunt slabi. Au baschetbaliști extrem de valoroși, care formează o echipă competitivă. Nu am fixat niciun obiectiv, noi ne dorim să luăm fiecare meci în parte. Trebuie să fim concentrați în permanență. Fiecare meci e foarte important, mai ales văzând clasamentul de la ora actuală. Noi putem termina atât pe locul 2, cât și pe locul 7. Competiția e strânsă, trebuie să rămânem uniți și să ne îmbunătățim jocul cât de mult se poate. Cu siguranță că ne dorim să o învingem pe JL Bourg, însă de la dorință și până la putință trebuie să treacă 40 de minute în care să jucăm la capacitate maximă. Vom vedea mâine seară dacă vom etala jocul necesar pentru a învinge”, a declarat Mihai Silvășan, antrenorul echipei U-BT Cluj.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: