Sport

„Studenții“, încrezători înainte de meciul cu ACS Poli

Trei fotbaliști ai Universității Cluj, Octavian Abrudan, Vasilică Cristocea și Ionuț Târnăcop, își doresc un succes în fața formației ACS Poli Timișoara.

Abrudan, revenit în acest sezon la Universitatea, după un periplu la Rapid, spune că „studenții“ trebuie să joace ofensiv și să pună presiune pe bănețeni. „Trebuie să obținem prima victorie în meciul cu Timișoara, eu cred că putem să luăm cele trei puncte puse în joc. Trebuie să jucăm bine, să avem inițiativă, să mergem peste ei, pentru că jucăm acasă“, a spus Abrudan.

Vasilică Cristocea, unul dintre cei mai experimentați fotbaliști din lotul Universității, ajuns și el în acest sezon la echipă, este conștient de situația grea din clasament, dar și el este optimist în privința meciului cu ACS Poli.


„Este o situație grea, avem doar 4 puncte. Timișoara a avut un început bun, au avut elan, iar acum trec printr-o perioadă mai slabă. Vom încerca să câștigăm, să facem 7 puncte. Cred că astfel am egala Viitorul Constanța, care joacă la Steaua, unde probabil vor pierde. Trebuie să ne schimbăm atitudinea și sper din tot sufletul să obținem prima victorie. Ne afectează când ne uităm pe clasament și vedem pe ce loc suntem, dar trebuie să luptăm și să ținem capul sus“, a declarat  Cristocea.

Ionuț Târnăcop, autorul unui gol foarte frumos în meciul Universitatea – Ceahlăul (1-1), a spus că meciul cu ACS Poli este unul important, dar nu decisiv. „Nu contează cine dă gol, important este să câștigăm. Nu cred că meciul cu Timișoara este unul decisiv, pentru că mai sunt multe de jucat, dar este unul important. Sper să câștigăm luni, iar apoi vom vedea cum putem să abordăm partida de la Vaslui “, a precizat Târnăcop.


Universitatea Cluj va juca luni, 21 octombrie, pe teren propriu cu ACS Poli Timișoara, iar vineri, 25 octombrie, în deplasare la FC Vaslui.