Sport
Dragomir nu-l va susţine pe Popescu la alegerile de la FRF
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu îl va susţine pe Gheorghe Popescu la preşedinţia FRF, pentru că acesta va falimenta federaţia, precizând totodată că Adrian Porumboiu ar fi invincibil dacă ar candida la alegeri.
„El îmi pune tălpi, dar e dreptul lui. Dacă vom conlucra, e normal să-l sprijin pentru binele fotbalului românesc, dar nu-l voi sprijini în alegeri. Eu eram una dintre piesele importante la alegeri pentru Gică Popescu, vă garantez eu, indiferent ce-i spun alţii. Eu eram o piesă puternică pentru oricine candida la preşedinţia federaţiei, în primul rând vocală. Eu, ştiind atâtea lucruri, sunt periculos de bun la televiziune. Sunt de temut cel puţin în dialog cu oricine. Eu nu pot să influenţez, dar pot să ajut. Eu aş dori să influneţez alegerea mea, dar nici asta nu pot. De asta a ajuns ţara în halul ăsta, pentru că am pus numai fraţi, cumnaţi şi surori. Ca să ai un post de răspundere, trebuie să stai măcar un an lângă cel care conduce să vezi cu ce se mănâncă. Vi se pare uşor să conduci Liga Profesionistă de Fotbal sau Federaţia Română de Fotbal? El nu a rezistat la UEFA şase luni. Eu nu vorbesc urât acum, nu vreau să fac un caz din asta. Eu am spus că nu îl voi sprijini la alegeri, îi doresc succes”, a declarat Dragomir.
Oficialul ligii fusese de acord să-l susţină pe Gheorghe Popescu la preşedinţia FRF, doar la rugămintea actualului şef al federaţiei, Mircea Sandu, şi a fostului impresar Ioan Becali: „Eu nu voi mai susţine pe nimeni la alegerile de la FRF. S-a detaşat de mine. Eu l-am apreciat, cel puţin ca sportiv, a fost un mare sportiv. Dar este ultima dată când mai vorbesc despre această problemă. Nu-l voi susţine, dar nici nu-i bag beţe în roate, pentru că nu am niciun interes. De ce l-am acuzat eu pe Gică Popescu? Că vrea să falimenteze FRF? Asta nu e o acuzaţie, e o stare de fapt. Atâta timp cât l-am simţit aproape, îl susţineam şi pentru faptul că sunt prieten cu Giovanni Becali. Iar pentru Becali şi pentru preşedintele Mircea Sandu, care mi-a spus să-l susţiniem pe Gică Popescu...”.
Actualul şef al LPF a fost reales la 16 noiembrie 2009. El este preşedintele LPF din 1996, fiind reales în această funcţie în octombrie 2000, când l-a avut contracandidat pe Iorgulescu, şi în noiembrie 2005.