Sport

CFR Cluj: „Moartea lui Eusebio, un prieten al clubului nostru, e o pierdere imensă pentru fotbal"

Moartea lui Eusebio i-a îndoliat pe șefii CFR-ului, care s-au aflat în relații bune cu fostul mare atacant portughez.

Eusebio a fost prezent la centenarul trupei feroviare, în iulie 2007. Atunci, „vișiniii” au jucat un amical cu Benfica Lisabona, meci încheiat la egalitate, scor 2-2.  Lovitura de începere a partidei a fost dată de către Eusebio şi Ilie Balaci. Cei doi nu au plecat cu mâna goală din Gruia. Preşedintele clujenilor, Iuliu Mureşan, le-a înmânat câte un tricou al echipei CFR cu numerele 10, respectiv 8, cifre cu care au evoluat cele două foste legende.

 „Unul dintre cei mai buni fotbalişti din lume a plecat dintre noi la acest început de an. Eusebio da Silva Ferreira - Perla Neagră - a murit astăzi, 05.01.2014, la vârsta de 71 de ani după ce a luptat mai bine de doi ani cu serioase probleme de sănătate. O pierdere imensă pentru fotbalul mondial, moartea lui Eusebio a adus o mare tristeţe şi în familia CFR. După ce ne-a onorat cu prezenţa la Cluj cu ocazia celei mai importante aniversări din istoria clubului, Eusebio a rămas prietenul nostru, formându-se o legătura specială înca din primele momente după ce a păşit pe gazonul stadionului din Gruia în 2007.


Exprimăm cele mai sincere condoleanţe familiei, clubului Benfica, portughezilor şi tuturor celor care au avut privilegiul de a-l urmări pe marele Eusebio făcând cinste sportului rege. Odihnească-se în pace”, se arată în mesajul postat pe site-ul oficial al clubului din Gruia.

Trei zile de doliu național în Portugalia

Guvernul portughez a decretat trei zile de doliu naţional, după moartea legendarului fotbalist Eusebio. Premierul portughez, Pedro Passos Coelho, a afirmat că Eusebio a fost un geniu al fotbalului, un om generos şi un sportiv excelent. „Eusebio a reprezentat dorinţa Portugaliei de a se face cunoscută în lume. A dus numele ţării în cele patru colţuri ale lumii. A fost un geniu în fotbal, un exemplu de om umil, un sportiv prin excelenţă, un om generos şi solidar. A fost un exemplu de profesionalism, determinare şi devotament”, a declarat premierul Portugaliei.


De asemenea, federaţia de fotbal a anunţat că la toate meciurile desfăşurate sub egida sa se va ţine un moment de reculegere.

 

abonare newsletter