Sport
Gică Popescu va fi ajutat de Hagi și Iordănescu dacă va câștiga alegerile FRF
Gheorghe Popescu a anunţat echipa de conducere în cazul în care va câştiga alegerile pentru funcția de președinte al FRF. Din staff fac parte actualul secretar general Adalbert Kassai, directorul de competiţii Dumitru Mihalache, dar şi fostul responsabil pe probleme internaţionale Cristian Bivolaru.
Gică Popescu nici nu concepe să piardă bătălia pentru șefia Federației. Pentru a fi sigur de reușită, fostul internațional i-a cooptat în echipa sa pe Anghel Iordănescu și Gheorghe Hagi, care se vor ocupa de „implementarea strategiei și viziunii la nivel național”. De asemenea, Adalbert Kassai va fi secretar general, iar Dumitru Manolache va fi responsabil al departamentului de competiții și dezvoltare. Din echipa lui Popescu mai fac parte Cristian Bivolaru (director de relații internaționale, strategii și programe) și Bogdan Stelea, care va fi antrenorul naționalei de tineret și membru în departamentul de dezvoltare.
Ilie Dumitrescu va fi şeful departamentului de strategii şi programe, iar Paul Prodan va ocupa funcția de director financiar. „Este bancher cu 23 de ani de experienţă în domeniul trezoreriei, gestiunii fondurilor şi relaţiilor cu clienţii”, l-a descris Popescu pe Prodan.
Obiectivele „Baciului”
Dezvoltarea fotbalului feminin, a futsal-ului și crearea unei ligi regionale U23 (vor evolua fotbaliştii care n-au loc în divizia C), sunt câteva dintre obiectivele lui Gică Popescu în calitate de președinte al FRF. „Vom crea câte un centru regional pe 5 judeţe. În fiecare vom alcătui câte o selecţionată regională, în care să strângem vârfurile din fiecare generaţie. Vom crea o competiţie din aceste selecţionate pentru ca antrenorii echipelor naţionale să poată alege loturile pentru partidele oficiale. Vom avea 42 de scouteri cu obligativitatea de a cunoaşte toţi copiii şi juniorii care sunt în circuit. La nivel naţional vor fi cam 100 de persoane care se vor ocupa de implementarea programului nostru. Interesul meu este să atragem copiii către sport, nu doar la fotbal. De asemenea, vom crea un fond de pensii pentru jucători, un fond de solidaritate şi unul de asigurări obligatorii”, a dezvăluit Popescu.
De asemenea, Alexandru Deaconu va fi păstrat în funcția de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor.
La alegerile FRF din 5 martie vor mai candida Vasile Avram (fostul preşedinte al CCA), Răzvan Burleanu (preşedintele FR de Minifotbal) și Marcel Puşcaş (fost fotbalist).