Sport

Două săbii în aceeași teacă la „U” Cluj

Instanța i-a dat dreptate lui Ionel Ganea în conflictul cu Universitatea Cluj. Fostul dinamovist a amenințat că se va prezenta la antrenamentele echipei dacă cei din conducere nu îi vor achita restanțele salariale în valoare de 200.000 de euro.

Ape tulburi la Universitatea Cluj. „Șepcile roșii” s-ar putea trezi la antrenamente cu doi antrenori, după ce Ionel Ganea a fost repus în drepturi de către Curtea de Apel Cluj. Fostul dinamovist a câștigat procesul cu oficialii clubului „studențesc”, care sunt obligați să-i achite aproximativ 200.000 de euro. 100.000 de euro reprezintă clauza de reziliere a contractului, iar cealaltă jumătate reprezintă salariul pe care trebuia să-l încaseze până la încetarea angajamentului cu trupa clujeană.

De ce s-a ajuns în această situație

Ionel Ganea a fost demis de la „U” la câteva zile după remiza, 1-1, cu Săgeata Năvodari. Administratorul judiciar, Marieta Anastasescu, a decis atunci să-i rezilieze unilateral contractul, invocând slabele rezultate obținute de „șepcile roșii”. Ganea și-a căutat dreptatea în instanță, dar Tribunalul Comercial Cluj a dat câștig de cauză clubului. Avocații fostului internațional au făcut însă recurs, iar magistrații Curții de Apel Cluj au decis vineri să-i dea dreptate. „Mi-a fost reziliat contractul abuziv. Puteam să ne despărțim amiabil, dar ei nu au vrut acest lucru. Nu trebuia să se ajungă aici. Luni mă voi prezenta la club să discut cu conducerea. Sper să ne înțelegem. Dacă nu, mă voi prezenta la antrenamente”, a amenințat Ganea.


„A primit mai mult decât a cerut”

Vestea a picat ca un trăsnet pentru oficialii echipei. „Contestarul nu putea să primească mai mult decât solicitase, asta e foarte clar din punctul nostru de vedere. Domnul Ganea şi-a însuşit măsura de denunţare, dar a cerut o revizuire, aşa cum şi-a exprimat-o şi în scris. Aşteptăm motivarea deciziei Curţii de Apel. Clubul îşi rezervă dreptul de a solicita revizuirea acestei decizii şi de a sesiza Consiliul Suprem al Magistraturii”, a precizat Marieta Anastasescu, administratorul judiciar al clubului clujean.

„Dacă mi se va cere să plec, voi pleca”

Decizia instanței l-a surprins și pe actualul tehnician al „șepcilor roșii”. Mihai Teja susține că nu se va opune în cazul în care cei din conducere vor decide să renunțe la serviciile sale. „Eu nu știu nimic despre ce este vorba, cei din conducere trebuie să stabilească. Dacă mi se va cere să plec, voi pleca. Dacă mi se cere să rămân, voi rămâne. Cred că o să se rezolve problemele și o să mergem la CFR Cluj să câștigăm”, a subliniat Teja.


Au pierdut cu Dinamo

Indiferent cine va rămâne antrenor, va avea o misiune extrem de dificilă în a salva echipa de la retrogradare. „Șepcile roșii” au pierdut sâmbătă cu Dinamo, scor 0-1, și au ratat șansa de a urca în clasament. Cosmin Matei a fost călăul universitarilor. Mijlocașul a punctat decisiv în repriza secundă după un contratac-fulger al „câinilor” ('59). Clujenii au pus eșecul și pe seama arbitrajului. Teja i-a reproșat lui Adrian Comănescu faptul că nu a semnalizat un fault evident la faza din care a rezultat golul dinamoviștilor. „Eu am văzut că a fost fault în atac. Dar chiar dacă a fost sau nu, jucătorul nostru trebuia să dea mingea afară. Ce mai pot să fac acum? Noi ne pierdem serviciul, pierdem puncte sau obiective pe aceste detalii. Pe un fault dat sau nedat, munca noastră se duce pe apa sâmbetei”, a tunat tehnicianul.

„Îmi pare rău că am suferit prima înfrângere acasă, dar trebuie să ne ridicăm, să mergem înainte, pentru că ne așteaptă un meci foarte cu greu cu CFR, pe care vrem să-l câștigăm”, a adăugat Teja, care a fost spionat din tribune tocmai de Ionel Ganea. Acesta a ținut morțiș să-i vadă la lucru pe „studenți”.


 

abonare newsletter