Sport

Max Nicu și Abrudan nu mai continuă la „U". Ce alți jucători mai pleacă de la echipă

Universitatea Cluj s-a despărțit de șase jucători în această vară.

Maximilian Nicu se va întoarce în Germania, în timp ce Octavian Abrudan (foto), Ronald Gercaliu, Marius Ene, Rodrigo Menezes și Zsolt Szilagyi nu au primit oferte de prelungire a contractelor. Ultimul a primit însă un post în cadrul clubului, însă nu s-a decis dacă va accepta propunerea conducerii univeristare.

”Aflaţi la final de contract, cinci dintre jucătorii care au îmbrăcat tricoul alb-negru în campionatul recent încheiat se vor despărţi de Universitatea Cluj. Clubul nostru le mulţumeşte lui Maximilian Nicu, Octavian Abrudan, Ronald Gercaliu, Rodrigo Menezes şi Marius Ene pentru contribuţia pe care au avut-o la îndeplinirea obiectivului şi pentru devotamentul pe care l-au arătat faţă de club în perioada în care au purtat tricoul cu „U” pe piept. Le urăm succes în carieră!", se arată pe sitre-ul oficial al clubului „studențesc".

Ultimele Stiri
abonare newsletter