Sport

Minune pe stadionul din Jucu. Echipa de fotbal Unirea Jucu s-a calificat în şaisprezecimile Cupei României

Echipa de liga a 3-a, Unirea Jucu a reușit cea mai frumoasă surpriză din această săptămână, ea reușind să o învingă în faza a 5-a a Cupei României pe echipa Olimpia Satu Mare, cu scorul de 6-5, după loviturile de departajare.

După ce a învins echipele FCM Baia Mare și Gloria Bistrița, echipa din comuna Jucu a reușit să se califice în șaisprezecimile Cupei României prin victoria pe teren propriu în fața echipei Olimpia Satu Mare.

Antrenorul echipei Unirea Jucu, fostul jucător al echipei Universitatea Cluj, Alpar Meszaros a declarat că este mulțumit de rezultat și că s-ar bucura dacă ar juca cu Steaua, Dinamo sau „U” Cluj. „Este un succes mare pentru noi. Băieții au și o primă specială, niște pizza, după acest meci. Ne dorim să întâlnim un adversar cu nume. Eu aș vrea Dinamo sau „U” Cluj, dacă tot am jucat acolo, dar majoritatea oamenilor de pe aici sunt steliști, deci cred că ar prefera să vină Steaua.  Mie mi-ar plăcea chiar și Petrolul. Oricine vine va fi o experiență de neuitat pentru noi și sperăm să facem o figură frumoasă”, a spus antrenorul echipei Unirea Jucu, Alpar Meszaros pentru stiridesport.ro.

abonare newsletter