Sport

Superkombat va fi lansat la nivel mondial

Președintele circuitului Superkombat, promotorul Eduard Irimia, va anunța, într-o conferință de presă, lansarea „expansiunii globale” a promoției.

Lansată în România în urmă cu trei ani și jumătate, ca urmașă a Local Kombat, promoția Superkombat, ale cărei confruntări se desfășoară pe reguli K-1, este în prezent lider european în această nișă ca și acoperire pe partea de televiziune, toate evenimentele organizate sub bagheta promotorului român având vizibilitate pe întreg teritoriul continentului, potrivit unui comunicat remis de Agerpres.

De altfel, în total, fani din 90 de țări pot urmări în direct sau înregistrate galele Superkombat. După ce a organizat 20 din cele 24 de World Grand Prix-uri în țară, oferind vizibilitatea României în sute de milioane de case de pe cinci continente, Irimia este pregătit să lanseze planul de expansiunea globală prin care promoția înființată de el în 2011 să poată reprezenta România în toate colțurile planetei, precizează comunicatul.


Primul pas a fost făcut în septembrie, atunci când Superkombat World Grand Prix V a avut loc în premieră în patria kickboxului, Olanda, iar pe viitor sportivi precum Cătălin Moroșanu, Benjamin Adegbuyi, Andrei Stoica, Bogdan Stoica sau Raul Cătinaș vor lupta pentru tricolor în cele mai importante orașe ale lumii.

Eduard Irimia îl va avea ca invitat special la conferința de presă de marți, la Trickshot Restaurant/Bowling din cadrul Promenada Mall (ora 12,00), pe actorul australian Costas Mandylor, celebru pentru rolul principal din filmele horror Saw, mare fan al circuitului lansat în România. Vor fi prezenți și deținătorul centurii mondiale, Andrei Stoica, și Bogdan Stoica, ambii luptători fiind anunțați în programul următoarei gale Superkombat, care va avea loc în premieră în Elveția, la Geneva.

Etichete: lansare superkombat
Ultimele Stiri
abonare newsletter