Sport

A fost declarată cea mai bună jucătoare în primul meci la CS „U”

Aflată la prima partidă în tricoul „alb-negru”, sportiva venită de peste ocean la CS „U” Cluj a înscris 33 de puncte şi a reuşit 2 pase decisive în primul meci al anului

Baschetbalistele Universităţii Cluj au pierdut, scor 118-45, meciul jucat, miercuri, pe terenul formaţiei CS Universitatea Alba Iulia, în etapa a XVI-a a Ligii Naţionale.

Chiar dacă se întorc învinse de la Alba, clujencele se pot mândri cu noua lor colegă, americanca Stephanie Gardner, care a fost declarată la finalul meciului de ieri cea mai bună jucătoare de pe teren.


Cu această performanţă, Stephanie Gardner a stabilit noul record stagional de puncte marcate într-un meci de o componentă a formaţiei clujene. „Mă simt extraordinar la Cluj, îmi place foarte mult oraşul. Colegele mele şi oamenii din conducere m-au făcut să mă simt foarte bine încă de la început. Sunt foarte bucuroasă de punctele înscrise la Alba, dar îmi pare rău că nu am reuşit să câştigăm. Promit ca pe viitor să mă străduiesc şi mai mult. Obiectivul meu este să joc tot mai bine în fiecare meci şi să îmi ajut echipa să câştige. Vreau ca împreună cu colegele mele să ajungem în play-off”, a declarat Stephanie Gardner.

Suporterii clujeni o pot vedea la lucru pe Gardner, sâmbătă, de la ora 18.00, atunci când formaţia pregătită de Florin Covaciu va întâlni formația CSM Satu Mare.


Înaintea acestei confruntări, „studentele” ocupă locul 11, cu 19 puncte, în vreme ce sătmărecele se află pe poziţia a noua, cu un total de 22 de puncte.

Ultimele Stiri
abonare newsletter