Sport

Clujul a învins Bucureștiul la baschet feminin, scor 65-55. Covaciu: „Am luptat până la final”

Jucătoarea de origine americană, Lynne Stephanie Gardner, noua achiziție a echipei conduse de Florin Covaciu, a reușit să impresioneze în primul meci jucat acasă de Universitatea Cluj.

Chiar dacă nu a putut conta și pe Nashika Labria Williams, ultima jucătoare înregimentată la echipa antrenată de Florin Covaciu, și în lipsa a trei jucătoare care au plecat la sfârșitul anului trecut, echipa Universitatea Cluj a reușit să câștige meciul în fața echipei CS Rapid București, cu sccorul de 65-55 (13-25, 14-9, 17-10, 21-11).

Rapid București a început foarte bine meciul, reușind să stabilească o diferență de 12 puncte la capătul primelor 10 minute, scor 13-25., dar echipa gazdă, Universitatea Cluj, a redus din diferență înainte de intrarea la cabine. Diferența de puncte s-a micșorat pe parcursul sfertului 3, atunci când „universitarele” au reușit să aducă scorul la egalitate la finalul penultimului sfert de meci. Favorite înaintea startului întâlnirii, clujencele și-au respectat statura și s-au impus pe finalul meciului reușind să ducă diferența de puncte la zece, scorul fiind 65-55.


În acest meci Gardner a reușit un double-double, fiind cea mai bună marcatoare de pe teren, cu 27 de puncte marcate în cele 40 de minute jucate pe teren.

Antrenorul echipei Univeristatea Cluj, Florin Covaciu, a declarat după meci că a trebuit să se descurce cu lotul pe care îl are la dispoziție în lipsa jucătoarei Breezy Williams care a pierdut avionul sper Cluj și a fostei jucătoare a Universității, Amber  Jones. „Din păcate nu ne-a ajuns jucătoarea cea nouă (n.r. Nashika Labria Williams, alias Breezy Williams) pentru că a pierdut avionul dar va ajunge în timp util pentru următorul meci. Noi am adus-o, din păcate, (n.r. pe Stephanie Gardner) pentru poziția 1 dar noi speram să nu plece celelalte trei, pentru că Amber Jones a plecat la Galați dar ea era un 2 nu era un 1 clasic. Am adus un 1 clasic ca să o punem pe Amber să plece pe fast break, dar din păcate a plecat și ne descurcăm cum putem”, a declarat Covaciu.


Revenirea pe tabela de marcaj se datorează voinței jucătoarelor de care au dat dovadă, spune antrenorul Universității. „În a doua parte au jucat mai bine pentru că au avut voiță, au jucat cu voință și au simțit că pot. Aici este o problemă la noi la tineret dacă simt că sunt un pic mai cu viteză ne lăsăm „baltă”, dar au văzut că se poate și au luptat până la final”, a spus Florin Covaciu.

Pentru sezonul în curs antrenorul echipei de baschet feminin speră să mai poată transfera două-trei jucătoare. „Noi să sperăm că LSG (n.r. Lynne Stephanie Gardner) să rămână și la anu' și cu încă două-trei întărituri poate forma deja lotul de anul acesta și va fi mult mai bine”, a afirmat antrenorul Univeristății Cluj.


Cu această victorie echipa de baschet feminin urcă pe poziția 11 în clasamentul Ligii Naționale de Baschet Feminin, cu 22 de puncte din 18 meciuri jucate, și cu patru victorii la activ.

Următorul meci pentru baschetbalistele din Cluj va avea loc miercuri, 21 ianuarie, în deplasare unde vor întâlni formația CSBT Alexandria, echipă care situează pe locul 6 în clasament.


Clasamentul LNBF
1. ACS Sepsi SIC 34
2. CS Municipal Târgoviște 33
3. CS Universitatea Alba Iulia 33
4. Univ Goldis ICIM Arad 32
5. CS Phoenix Galați 30
6. CSBT Alexandria 29
7. Olimpia CSU Brașov 27
8. BCM Danzio Timișoara 26
9. CS Municipal Satu Mare 26
10. CS Nova Vita 23
11. Universitatea Cluj-Napoca 22
12. SCM CSS Craiova     21
13. Universitatea CSM Oradea 20
14. CS Rapid București 19

abonare newsletter