Sport

Halep ajunge tot mai aproape de finală la Dubai

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Dubai, după ce a învins-o pe rusoaica Ekaterina Makarova în trei seturi, cu 6-3, 1-6, 7-5.

La trei săptămâni şi două zile de la confruntarea de la Melbourne, din sferturile de finală ale primului turneu de Grand Slam al anului, meci în care s-a impus Ekaterina Makarova, scor 6-4, 6-0, Simona Halep şi Makarova s-au întâlnit din nou, de această dată în aceeaşi fază a competiţiei, însă de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), care face parte din categoria Premier 5.

Dacă la Melbourne Halep ceda primele trei ghemuri în faţa Makarovei, de această dată sportiva română a început mult mai bine partida, reuşind să se distanţeze repede la 3-0.


După un prim set promițător, un al doilea care a amintit de Australia și un al treilea dramatic, palpitant și de o calitate nemaipomenită. Simona a rezistat unui carusel emoțional și a obținut cea mai importantă victorie a anului, 6-3, 1-6, cu Ekaterina Makarova.

Jucătoarea română a declarat la finalul meciului că a fost o revanșă pe care și-a dorit-o mult. Simona Halep a spus că așteaptă să se odihnească pentru meciul din semifinale. „A fost un meci incredibil. Am jucat foarte bine, a fost o revanşă, mă bucur că am câştigat. Sunt o luptătoare pe teren, mă simt foarte bine aici, mai ales că sunt foarte mulţi români în tribună. Le mulţumesc celor care m-au încurajat şi sper să vină şi mâine să mă susţină. La finalul meciului eram puţin nervoasă, m-am simţit puţin obosită, am rămas concentrată să joc fiecare punct şi până la urmă am reuşit să câştig. Mă duc la odihnă, nu voi urmări şi următorul sfert de finală, voi juca mâine în semifinale şi sper să câştig”, a spus Simona Halep.


Simona o va întâlni în semifinale pe învingătoarea dintre Caroline Wozniacki și Flavia Pennetta.

Etichete: semifinala dubai halep
Ultimele Stiri
abonare newsletter