Sport

Gladiatorii vs. Pragmaticii 0-0. Finalista se decide de ziua păcălelilor

Prima manșă a derby-ului din Cupa României dintre CFR și Universitatea Cluj s-a terminat cu un rezultat de egalitate, astfel că decizia pentru finală va fi luată în partida de pe 1 aprilie.

Cu două echipe care acum caută rezolvări, CFR ducând lipsă de jucători iar Universitatea intrând pe teren la doar două zile după schimbare antrenorului, meci de miercuri seara a fost unul destul de spectaculos. Derby-ul insolvenței, așa cum l-am putea numi, va rămâne să decidă, pe 1 aprilie, meci care se va disputa pe Cluj Arena, cine va merge în finala cupei, alături de Steaua sau Petrolul.

Doar puțin peste 1100 de bilete au fost vândute la acest meci, suporterii echipei din vale fiind numeric superiori față de totalul suporterilor echipei gazde.


Universitatea a arătat mari probleme în acest meci, mai ales în atac, unde nici una dintre acțiunile lansate de Viveiros nu au fost finalizate de Lemnaru, și apoi de Castillion. Lemnaru a fost și cel care a ratat penalty-ul din minutul 8, acesta șutând prea încet spre colțul porții apărate de Mihai Mîncă.

CFR a arătat tărie de caracter și după eliminarea lui Cornel Ene, „feroviarii” ținând la distanță de poartă jucătorii oaspeți. În partea a doua a meciului, jucătorii echipei gazde au reușit, mai ales după intrarea lui Alexandru Paun pe teren, să se apropie periculos de poartă, în ultimele minute având chiar șansa de a termina meciul cu o victorie.


„Am niște gladiatori”

Antrenorul echipei din Gruia s-a arătat mulțumit de prestația jucătorilor, despre care a spus că sunt niște „gladiatori”. „Acest rezultat este ca și o victorie. Dacă la Piatra Neamț am jucat din minut 19 (n.r. în 10 oameni), cum trec etapele pare că la meciul următor ar trebui să jucăm direct în 10 oameni. Oricum, ați văzut că băieții se descurcă. Dacă la meciul anterior i-am criticat pentru atitudine, la acest meci mi-au demonstrat că m-am înșelat. Am niște luptători, niște gladiatori. Au demonstrat că au un grup unit, frumos, și formează o familie. Șansele de calificare sunt de 50/50”, a declarat după meci antrenorul echipei CFR Cluj.

„Cum se numește?”

Eugen Trică a arătat și aroganță față de rivala din localitate. Acest a evitat numele stadionului pe care va juca peste o lună returul semifinalelor. „Calificarea se joacă acolo, la ei pe... Cum se numește? Național... Cluj Arena”, a spus Trică.


„Puteam face mai multe”

Tehnicianul echipei oaspete, Adrian Falub a declarat că este mulțumit de rezultatul care vine la doar două zile de la preluarea echipei dar că nu este mulțumit de modul în care au evoluat unii jucători. „Am scos un rezultat bun într-o semifinală care se joacă în două manșe. Noi veneam după două rezultate proste și am reușit să facem un 0-0. Este un punct de unde plecăm în celălalt meci care se va disputa la noi acasă. Puteam și trebuia să facem mult mai multe pentru că am jucat atâta timp în 10 oameni dar am fost lenți și previzibili mai ales în repriza a doua. Am început meciul foarte bine, am reușit să facem presiune, să punem presiune, să facem un pressing avansat și agresiv”, a spus Adrian Falub.

„Nu suntem ca Barcelona sau Real Madrid”

El a specificat că își dorește de la jucătorii echipei Universitatea Cluj un alt stil de joc, mult mai pragmatic. „Filozofia mea ca antrenor nu este să fac posesie, 15 pase la mine în teren și să nu trec de mijlocul terenului. Mă interesează să joc simplu, eficient și repede în față. Cât mai simplu și cât mai repede să ajungem la poartă. Barcelona, Real Madrid poate juca frumos, estetic, nu suntem noi acolo. Noi trebuie să fim realiști, pragmatici”, a specificat Falub.

abonare newsletter