Sport
CFR rămâne să suspine. TAS a respins cererea clubului
Comisia de Disciplină a FRF a respins ca inadmisibilă cererea clubului CFR Cluj de ridicare a sancţiunilor, penalizarea de 24 de puncte şi interzicerea la legitimarea de fotbalişti.
„Cererea clubului CFR Cluj de ridicare a sancţiunilor, 24 de puncte penalizare şi interzicerea la legitimarea de fotbalişti, din cauza datoriilor neachitate către foştii jucători Vasile Maftei, Claudiu Voiculeţ, Laszlo Sepsi, Ioan Hora şi Ionel Stana a fost respinsă ca inadmisibilă”, au declarat surse din cadrul FRF, pentru Mediafax.
Tot în această săptămână, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins cererea clubului CFR Cluj de suspendare a sancţiunii cu depunctarea, dictată de Comsia de Disciplină a FRF, până la judecarea recursului de către instanţa de la Lausanne.
Antrenorul echipei CFR Cluj, Eugen Trică spune că va încerca să se descurce cum poate cu jucătorii pe care îi are la dispoziție și probabil va încerca să vorbească cu jucătorii pentru a nu mai comite faulturi sau să se accidenteze. „Abia am venit de la antrenament şi am aflat de decizia celor de la TAS. Ce să mai comentăm, să mai discutăm... S-a terminat cu transferurile, acum trebuie să fac ce pot cu echipa pe care o am la dispoziţie. Ştiam că aşa o să fie... O să vorbesc cu băieţii, să văd ce mai pot să scot de la ei. Asta e viaţa!”, a spus Trică pentru GSP.ro.
Pe data de 4 februarie, Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat CFR Cluj pentru neexecutarea hotărârilor Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL), în speţă neachitarea datoriilor către cinci fotbalişti, cu interzicerea dreptului de a transfera sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi scăderea a câte patru puncte pentru fiecare dosar, 24 de puncte în total. Cei cinci jucători sunt Daniel Stana, Laszlo Sepsi, Claudiu Voiculeţ, Ioan Hora şi Vasile Maftei, cu menţiunea că ultimul a avut două dosare deschise la CNSL.
Comisia de Recurs a FRF a respins, la 20 februarie, memoriul grupării CFR Cluj, menţinând sancţiunea cu 24 de puncte de penalizare dictată de Comisia de Disciplină,
Astfel, CFR Cluj, care ocupa locul 2 în clasamentul Ligii I la finalul turului, cu 34 de puncte, a ajuns pe ultimul în clasamentul Ligii I. Formaţia ardeleană are acum 11 puncte, după 20 de etape.