Sport

Opt clujence convocate la naționala României U17

Reprezentativa feminină Under 17 a României se reunește mâine, 17 martie, pentru a pregăti ultima rundă preliminară înaintea Campionatului European.

În Rusia, la Soci, pe 22, 24 și 27 martie, „tricolorele” vor întâlni Belgia, Spania și selecționata similară a țării gazdă pentru calificarea la EURO. Primele clasate în cele șase grupe de la Turul de Elită împreună cu ocupanta locului secund cu cele mai bun punctaj se califică la turneul final ce va fi găzduit, în perioada 22 iunie - 4 iulie, de Islanda.

Fetele antrenate de Adrian Ambrosie se reunesc marți, 17 martie, la Centrul de Fotbal Mogoșoaia, iar pe 20 martie vor face deplasare în Rusia. Pe 18 martie, la ora 8:00, jucătoarele vor efectua vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă.


Lotul de 18 jucătoare care va face deplasarea la Turul de Elită este următorul:
Portari: Georgian Dârle (Olimpia Cluj), Kinga Drăguș (Ladies Târgu Mureș)
Fundași: Alina Boroș (FCM Târgu Mureș), Teodora Meluță (Olimpia Cluj), Valentina Petre (Fair Play București), Ștefania Moraru (Olimpia Cluj), Erika Gered (Vasas), Kata Peter (Vasas)
Mijlocași: Melina Nagy (Olimpia Cluj), Dariana Indrei (Olimpia Cluj), Diana Grecu (Olimpia Cluj), Mihaela Ciolacu (Olimpia Cluj), Beata Ambrus (Vasas), Eniko Biro (Vasas), Maria Neacșu (CSS Târgoviște), Barbara Bartalis (Vasas)
Atacanți: Loredana Popa (Olimpia Cluj), Ana Foia (Navobi Iași)

Ultimele Stiri
abonare newsletter