Sport
Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-4, pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells.
Partida, disputată în această dimineață, a durat o oră şi 17 minute. Halep şi Pliskova s-au mai întâlnit în finala de la Dubai, din luna februarie, când tot românca s-a impus, cu scorul de 6-4, 7-6 (4).
Înaltă de 1,86 metri, Pliskova a început meciul de marţi cu agresivitate, cu lovituri năpraznice şi cu urcări la fileu. Halep a avut soluţii defensive, a returnat foarte bine pe serviciul puternic al sportivei cehe şi şi-a pus în valoare mobilitatea. Românca a reuşit un break la 0 la scorul de 1-1, Pliskova a răspuns similar, cu un rebreak, şi a dat impresia că ea conduce jocul, iar Halep încearcă să ţină pasul. La 3-3, Pliskova a comis câteva erori şi Simona Halep a luat din nou un break. Pliskova a continuat să plesnească mingile din toate poziţiile, căutând lovituri decisive şi puncte scurte. Însă nici intervenţia antrenorului ei, la 5-4 pentru Halep, nu a împiedicat-o să piardă primul set, cu 4-6, după 33 de minute.
Jucătoarea cehă a început apăsat şi setul secund, dar a schimbat tactica, împlicându-se mai mult în schimburi lungi de mingi. Din nou capacitatea Simonei Halep de a acoperi terenul şi loviturile ei de efect au făcut diferenţa, astfel că românca a obţinut break-ul la 1-1, apoi a condus cu 3-1. Două duble greşeli comise de Halep la 3-2 au readus-o în joc pe sportiva cehă, care a câştigat pe serviciul româncei. Bucuria jucătoarei din Cehia a fost de scurtă durată, pentru că Halep a făcut rebreak. Simona a urcat scorul la 5-3 şi s-a bucurat de câştigarea meciului. După ce şi-a dat seama că sărbătorea prea devreme, Halep i-a mai cedat un ghem adversarei, apoi a închis setul secund cu acelaşi scor ca primul, 6-4.
Fără a juca tenisul ei de cea mai înaltă clasă, Halep a avut, o evoluţie mult mai bună decât în primele două partide pe care le-a disputat la Indian Wells. Principala schimbare în jocul ei a fost serviciul, dar a contat şi faptul că a greşit mai puţin. De la o proporţie de reuşită a primului serviciu de 50-55 la sută, Simona Halep a ajuns în partida cu Pliskova la 70 la sută, chiar 81 la sută în primul set. Şi dublele greşeli au fost mai puţine, doar 4, câte două pe fiecare set. Sportiva cehă a avut mai multe lovituri câştigătoare, 23-17 (11-6 în primul set), însă din nou diferenţa într-o partidă este făcută de erorile neforţate, 33-21 (19-8 în primul set).
La conferința de presă de după victoria cu Pliskova, Simona a vorbit pentru prima oară și despre statutul colaborării cu Darren Cahill, reputatul antrenor și analist australian, una dintre cele mai respectate voci din lumea tenisului. Cahill a lucrat cu Simona la acest turneu, ca parte a contractului pe care numărul trei mondial îl are cu Adidas, compania cu care Cahill are, la rându-i, un parteneriat.
Discuția de la conferință a pornit de la remarca Simonei, care a spus că simte cum jocul ei s-a îmbunătățit dramatic pe măsură ce turneul a evoluat. „Cred că lovesc mai puternic acum. De asemenea, deplasarea e superioară. Iar serviciul e destul de bun. A fost bine azi. Ieri am lucrat la serviciu, n-am lovit prea puternic, mai mult la procentaj. Am lucrat atât cu Victor Ioniță, cât și cu Darren Cahill. El mă ajută și sunt fericită că am putut să servesc mai bine azi. Sunt mulțumită cu felul în care am lucrat cu amândoi, pentru mine e bine așa și simt că ei mă ajută cu adevărat în aceste zile”, a spus Halep
Simona a făcut încă o dată referire la cum a marcat-o episodul Makarova, la Australian Open. „Din nou, simt că mi-am regăsit felul meu de a lupta pentru fiecare minge, pentru fiecare meci. Pierdusem asta în timpul Australian Open. Cu Makarova nu am luptat, iar în mintea mea, să nu lupți e cel mai rău lucru. Atunci am zis că vreau să nu mai renunț niciodată la luptă. Așa că mă simt bine acum. Foarte încrezătoare”, a declarat jucătoarea de tenis.
Românca a observat că nu doar românii din tribune o susțin, ci și alte naționalități. De altfel, reporterii i-au adus la cunoștință că au văzut steaguri ale Moldovei, respectiv ale Bulgariei printre susținătorii ei. „E foarte plăcut să vezi atâția oameni susținându-te. Le mulțumesc românilor de peste tot din lume pentru că vin să mă vadă. Dar am remarcat că și restul publicului ține cu mine și aș vrea să le mulțumesc, să le spun că apreciez că își fac timp să vină să mă vadă”, a afirmat Simona Halep.
În faza următoare, Halep va juca împotriva jucătoarei spaniole Carla Suarez Navarro, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 12 (scor 4-4 în partidele directe). Ultima lor întâlnire a avut loc în 2013, în optimile de finală de la New Haven, meci câştigat de româncă în trei seturi, 3-6, 6-4, 6-1. De altfel, Simona Halep a pierdut o singură partidă din cele cinci jucate pe suprafeţe rapide, cu Suarez Navarro. În schimb, sportiva spaniolă, în vârstă de 26 de ani, stă foarte bine la întâlnirile jucate pe suprafaţa ei favorită, zgura, scor 3-0. La Indian Wells, meciurile se dispută pe o suprafaţă rapidă.
Învingătoarea din meciul Simona Halep - Carla Suarez Navarro poate juca în semifinale cu Serena Williams, dacă şi americanca de pe locul 1 mondial ajunge în penultimul act al turneului.
Calificarea în sferturi este recompensată la Indian Wells cu un premiu de 112.270 de dolari şi cu 215 de puncte WTA.
La ediţia precedentă, Simona Halep a atins faza semifinalelor competiţiei.