Sport

Argint pentru România la Campionatele Europene de lupte sub 23 de ani

România a obţinut o medalie de argint la Campionatele Europene de lupte sub 23 de ani, care se desfăşoară în perioada 24 - 29 martie 2015, la Walbrzych, în Polonia.

Sportiva Alina Emilia Vuc a fost învinsă, joi, cu 8-4, de Nadejda Fedorova din Rusia, în finala categoriei 48 de kilograme, obţinând astfel medalia de argint.

Rezultatele sportivei legitimate la CSA Steaua până în finală au fost următoarele: 5-4 cu Ervin Demirhan (Turcia), în calificări, 11-0 cu Julie Sabatie (Franţa), în sferturile de finală, şi 14-4 cu letona Karalina Tjapko în semifinale.


În vârstă de 21 de ani, Vuc este vicecampioană mondială de juniori în 2013, la Sofia (Bulgaria). De asemenea, ea a mai cucerit patru medalii europene şi mondiale la juniori.

Ultimele Stiri
abonare newsletter