Sport

Clujeanul Benjamin Adegbuyi va lupta pentru titlul mondial la categoria grea

Sportivul Benjamin Adegbuyi, una dintre vedetele circuitului Superkombat, va lupta, vineri 5 iunie, pentru titlul mondial la categoria grea, pe stadionul Pierre Mauroy din Lille (Franța), împotriva campionului olandez Rico Verhoeven.

Luptătorul originar din Cluj va deveni al doilea român din istorie care luptă pentru centura supremă la categoria grea în kickboxing, după Daniel Ghiță, care a cedat anul trecut în fața aceluiași Verhoeven la Los Angeles.

Adegbuyi (30 de ani) este neînvins din 2012 și în ultimul său meci a câștigat împotriva camerunezului Daniel Lentie la Superkombat Ploiești, bifând al 19-lea succes din carieră la profesioniști.


Cu mamă româncă și tată nigerian, care e în prezent e decan în cadrul Politehnicii din Lagos, Adegbuyi a început sportul de performanță la 26 de ani, după ce s-a numărat printre câștigătorii unei selecții pentru Superkombat organizate de Eduard Irimia în 2010.
„Adegbuyi este dovada faptului că planul nostru de a crea o nouă generație de eroi este unul reușit. Am spus încă de acum doi ani că Benny va deveni numărul 1 din lume, iar acum chiar a ajuns acolo. De curând, am dezvoltat și un proiect internațional, Academia Superkombat, iar la fel ca și Benny în 2010, s-au înscris deja o mulțime de sportivi talentați, dar care nu au nume”, a declarat promotorul Eduard Irimia.

Cu 9 victorii consecutive la activ, Adegbuyi, pregătit de Alin Panaite la Respect Gym București, se află deja în Franța, acolo unde miercuri îl va întâlni pe Rico Verhoeven la conferința de presă dinaintea evenimentului programat vineri seară.


„Sunt mai mult decât încrezător și sunt sigur că voi fi primul român care vine cu centura acasă. Sunt mai rapid și mai puternic decât Rico, iar la categoria grea aceste atuuri sunt decisive”, a spus Adegbuyi, care va deveni tată în premieră la sfârșitul lunii viitoare.

„Vreau să se nască direct cu un tată campion. Sunt motivat, fiindcă nu lupt doar pentru mine, ci pentru familie și țară. Vreau ca tricolorul să fluture victorios în Franța”, a adăugat sportivul în vârstă de 30 de ani.


Rico Verhoeven (196 cm, 114 kg), oponentul lui Adegbuyi (198 cm, 118 kg), are 26 de ani și l-a învins pe Daniel Ghiță în 2014. Cu 45 de victorii, 10 înfrângeri și o remiză în palmares, olandezul a luptat de două ori și în România, la București și Oradea, impunându-se de fiecare dată.

Etichete: kickbox
Ultimele Stiri
abonare newsletter