Sport

Florin Cordoș, „U” Cluj: „Viitorul echipei va fi mai frumos decât își poate închipui lumea”

După un împrumut la Arieșul Turda, Florin a mai urcat o treaptă, ajungând la prima echipă a Universității. Puțini ar fi crezut că îi va da serioase bătăi de cap atacantului Gregory Tade, golgheterul Ligii I din sezonul trecut.

Săptămâna trecută, în „16”-imile Cupei României, „gașca nebună” de la Universitatea a detronat statisticile și a bifat cu brio acest capitol. O țară întreagă și-a scos pălăria în fața „alb-negrilor”, făcând abstracție de rezultat, iar numele echipei clujene a fost, din nou, pe buzele tuturor. Unul dintre eroii acelei seri memorabile a fost Florin Cordoș.

Puștiul a început fotbalul la 12 ani, în Sângeorz-Băi, un orășel din județul Bistrița Năsăud, iar patru ani mai târziu s-a numărat printre jucătorii transferați la „U” de la Școala de Fotbal Ardealul Cluj, grup coordonat, la acea vreme, de profesorul Mihai Georgescu, scrie site-ul universitateacluj.ro.


Mai mult, el duce mai departe tradiția începută în 1919, fiind student al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca. „Mi-am petrecut timpul acolo, la Turda, muncind ca să ajung din nou în tricoul Universității. Meciul cu Steaua a fost ca oricare altul pentru mine, așa încerc să gândesc de fiecare dată, să-mi dau tot ce pot la fiecare partidă. Tade este un jucător bun, chiar dacă nu a marcat în ultima perioadă. Să nu uităm că a fost golgheterul României. Am reușit să fac un joc bun și asta a fost povestea, păcat că nu ne-am calificat. Oricum, învăţ din fiecare meci. Acum ne concentrăm pe următorul, de la Mioveni. Trebuie să venim cu un rezultat bun de acolo”, spune Cordoș.

Florin Cordoș are un motiv în plus de mândrie. A preluat tricoul cu numărul 4, cel în care s-a consacrat căpitanul de suflet al peluzei clujene, Zsolt Szilagyi, actualul antrenor secund al echipei. „Consider că „Sisi” este doar unic pentru această echipă și acest om merită tot respectul. Am jucat la debutul meu în liga a III-a împreună cu el și m-a învățat foarte multe lucruri. E un om deosebit. Toți jucătorii echipei în respectă”, adaugă Cordoș, fan al „galacticilor” de la Real Madrid și al fundașului central Raphael Varane, component al aceleiași echipe.


În altă ordine de idei, deși echipa Universitatea Cluj a strâns doar trei puncte în cinci etape, Florin Cordoș consideră că „U” Cluj are în față un viitor strălucit în actuala formulă. „Consider că viitorul echipei va fi mai frumos decât poate să-și închipuie lumea! Am mare încredere în colectivul de aici. E nevoie de răbdare și totul va veni de la sine”, a încheiat fotbalistul.

CV
Florin Ionuț Cordoș
Data și locul nașterii: 26.04.1994, Bistrița Năsăud
Înălțime / greutate: 1,82 m / 77 kg
Post: Fundaș central
Număr: 4
Internațional: Under21
Activează la Universitatea Cluj din 2010
E student al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV), anul III, domeniul: ingineria mediului

Ultimele Stiri
abonare newsletter