Sport

Potaissa Turda a învins formația Politehnica Timișoara, scor 29-25, după o încăierare generală la pauza meciului

Meciul din etapa a 16-a a Ligii Naționale de handbal masculin a fost unul tensionat atât în timpul meciului cât, mai ales, în pauză atunci când cele două echipe au fost despărțite de jandarmi.

Potaissa Turda a început extrem de bine partida, preluând conducerea încă din start, după cele trei goluri consecutive marcate de Răzvan Pavel. Pe toată durata primei reprize echipa gazdă s-a menţinut la o diferenţă de două, trei goluri pe tabela de marcaj, datorită unui joc foarte bun pe contraatac.

Înainte de intrarea la cabine, chiar după ultima fază a primei reprize, spectatorii prezenți la acest meci au avut parte de un spectacol mai puțin plăcut. Staful și jucătorii echipei oaspete s-au năpustit asupra arbitrilor fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru ca lucrurile să nu scape de sub control. În ajutorul lor a sărit și jucătorii echipei gazde care au încercat să detensioneze situația, dar acest fapt a atras eliminarea pentru două minute, la începutul reprizei secunde, a câte un jucător și antrenorul de la ambele formații.


Chiar dacă timişorenii au început mai bine repriza secundă, reuşind să egaleze (16-16 min. 39), Potassia a revenit pe tabelă, prin acelaşi senzaţional Răzvan Pavel. Echipa gazdă a condus şi la cinci goluri diferenţă, după ce portarul turdenilor a reușit să apere mai multe mingi spectaculor iar jucătorii marcând lejer pe contraatac, finalul de meci fiind unul destul de liniştit.

Potaissa Turda s-a impus cu scorul de 29-25 (14-11) şi reuşeste să continue seria foarte bună de rezultate.


Jucătorul echipei Poltehnica Timişoara, Iulian Halcă, a acuzat dur, la finalul partidei, atât arbitrajul, cât şi organizarea de la Turda, acesta afirmând că se „ştie că atunci când vine aici are parte de un calvar”. „A fost un meci foarte greu, pe care arbitrii l-au făcut şi mai greu. Toată lumea ştie că atunci când vine aici are parte de un calvar. Pe româneşte, la Turda se fură. Mi-au spus mai mulţi colegi că la Turda e imposibil să câştigi din această cauză. Incidentul de la finalul primei părţi nu a fost premeditat, el a venit pe fondul frustrărilor adunate după deciziile arbitrilor”, a declarat Halcă.

Preşedintele Potaissei, Flaviu Sâsâeac, a declarat că incidentul de la pauză a fost unul premeditat din partea echipei timișorene dar că acest lucru nu a făcut ca jucătorii să-și iasă din ritm pentru a câștiga partida. „A fost un meci încrâncenat, echilibrat în prima parte, dar după desfăşurarea din partea a doua, încheiat cu un rezulatat absolut normal. Din păcate pentru Timişoara, ei s-au concentrat pe altceva decât pe handbal. Aici a câştigat doar Călăraşiul, şi ei în ultima secundă, şi e normal ca asta să îi frustreze pe alţii. Incidentul de la pauză a fost unul provocat, a fost o chestie gândită de ei, dar nu le-a ieşit. Se impunea cartonaş roşu, dar nu comentez asta, sunt comisii abilitate pentru acest lucru. Meritul pentru această victorie este al întregii echipe şi al suporterilor. Este un campionat strâns, oricine poate bate pe oricine, şi asta dă frumuseţe competiţiei”, a declarat Sâsâeac.


Cu această victorie Potaissa rămâne pe locul cinci al clasamentului, în timp ce Politehnica Timişoara coboară pe locul al optulea. În etapa următoare Potaissa Turda se va deplasa pe terenul echipei Energia Târgu-Jiu.

AHC Potaissa Turda - CH CSU Politehnica Timișoara 29-25 (14-11)
Marcatori:
Potaissa Turda: Pavel (9 goluri), Grigoriev (4), Cântec (3), Rotaru (3), Savic (3), Amihăesi (2), Thalmaier (2), Adomnicăi (2), Ştef (1). Antrenor: Horațiu Gal.


Politehnica Timişoara: Chikovani (8 goluri), Grigoraş (5), Fenici (4), Neamţu (2), Ştefan (2), Halcă (2), Leordean (1), Pejovic (1). Antrenor: Pero Milosevic.

Arbitrii: Theodor Şerbu şi Andrei Vasilescu (ambii din Bucureşti)


Observator: Vasile Pavel (Buzău)

Ultimele Stiri
abonare newsletter