Sport

CFR încheie anul cu o remiză în fața lui Dinamo, 1-1, și își consolidează poziția în zona Play-Out

CFR Cluj și Dinamo București au terminat nedecis, 1-1 (1-1), duminică seara, la Cluj-Napoca, într-o partidă din etapa a 23-a a Ligii I de fotbal.

Elevii lui Antonio Conceicao au deschis scorul în Gruia, prin golul marcat de Jakolis (10'), apoi au fost egalați, după ce Rotariu a speculat o gafă a fundașilor iar Palic n-a iertat din trei metri (20'), dar puteau intra cu avantaj la cabine.

În minutul 43 al partidei, Cristian Lopez a primit o pasă foarte bună în careul roș-albilor, a încercat să-și facă mingea pentru a trage la poartă, dar din spate a venit Ante Puljic, care l-a deposedat. În urma duelului, spaniolul a căzut în careu, moment în care ardelenii au cerut lovitură de la 11 metri.


Arbitrul Marius Avram, aflat în zonă, a făcut semn ca jocul să continue, pentru că a considerat că Puljic a lovit mai întâi mingea și apoi pe Lopez.

Dinamo e neînvinsă de șapte partide, în care a înregistrat cinci victorii și două egaluri.


CFR nu au mai câștigat de șapte etape, având patru egaluri și trei eșecuri.

În acest moment echipa din Gruia și-a consolidat poziția în zona de play-out, acumulând doar 24 de puncte din 23 de meciuri. Chiar dacă vor primi cele 6 puncte penalizare de la TAS, CFR nu va reuși să o depășească pe CSMS Iași care se situează pe ultima poziție din play-off, pe locul 6, cu 35 de puncte.


CFR 1907 Cluj-Napoca - FC Dinamo București 1-1 (1-1), Stadion „Constantin Rădulescu” - Cluj-Napoca
Au marcat: Antonio Jakolis (10), respectiv Antun Palic (20).

Echipele de start:
CFR Cluj: Mincă - Coelho, Larie, A. Mureşan, Camora - Gomelt, Petrucci - Jakolis, N. Roşu (Beleck '67), Nouvier - C. Lopez. Antrenor: Antonio Conceicao


FC Dinamo Bucureşti: Cerniauskas - Fai, Puljici, Mevlja, St. Filip - Anton, Nedelcearu - Gavrilă (Costache '62), D. Rotariu, Palici (Şerban '90+2) - Essombe (Gnohere '58). Antrenor: Mircea Rednic

Cartonaşe galbene: Larie '30, Jakolis '54, Mureşan '59, Coelho '68 / Filip '19, Puljici '51, Nedelcearu '60, Anton '75


Arbitri: Marius Avram - Mircea Orbuleţ, Daniel Hulubei - Adrian Illyeş

Observatori: Zoltan Szekely, Mihai Stancu

Ultimele Stiri
abonare newsletter