Sport

Apel către fanii Universității: „Vă așteptăm la meciul cu Alba-Iulia”

Directorul executiv al echipei de baschet feminin a Universității lansează un apel către fanii U-iști, invitându-i să participe la meciul de sâmbătă, disputat la Sala Sporturilor Horia Demian, la ora 19:00.

„Această săptămână a fost una dificilă pentru fetele nostre și pentru Dragan Petricevici. Știți cu toții cum au fost înjurate la Sfântu Gheorghe, câtă ura s-a revărsat din partea suporterilor Sepsi asupra jucătoarelor. Vreau să răspundem la ură cu căldură și cu atitudine demnă, de aceea îi rog pe toți fanii U să ne susțină sâmbătă cu cântecele lor. Cred că va fi o prezență numeroasă în tribune și este un moment special, în care putem să ne strângem împreună, din nou, în jurul Universității pentru a arăta că încă mai existăm, ba din contră, că suntem determinați să luptam în continuare”, a spus Liviu Alexa.

La ultimul meci de baschet, jucătoarele Universității și antrenorul Dragan Petricevici au fost huiduiți zeci de minute de suporterii echipei Sepsi din Sfântu Gheorghe, deranjați de faptul ca Petricevici le-a spus jucătoarelor U să se antreneze în timp ce suporterii intonau imnul Ținutului Secuiesc.


„Există un singur imn oficial în această țară: al României”, a spus antrenorul Petricevici.

Ultimele Stiri
abonare newsletter