Sport
Dopaj: Lucian Bute, depistat pozitiv. Reacţia pugilistului
Lovitură grea pentru Lucian Bute, după ce Comisia de Box şi Lupte din DC a notificat WBC că pugilistul român a fost depistat pozitiv pentru "Ostarine", substanţă interzisă, se arată într-un comunicat al forului mondial.
„Nu înţeleg ce s-a întâmplat şi ce ar fi putut duce la un test pozitiv. Am trecut întotdeauna orice test anti-doping, încă de când am ieşit campion. Nu cu mult timp în urmă, înaintea meciului din noiembrie 2015 cu James DeGale am fost testat de 8 ori, de la începutul perioadei de pregătire până la meci. Nu am luat niciodată nimic şi nu am folosit niciodată substanţe interzise. Am încredere deplină în echipa mea. Am cerut deja proba B şi sunt sigur că aceasta va ieşi negativă” a spus Lucian Bute, vineri dimineaţă
Ostarina este un modulator selectiv al receptorilor androgenici (SARM) ce poate fi folost de sportivi în timpul antrenamentelor şi pentru creşterea formei şi a rezistenţei fizice, cu efecte similare steroizilor anabolizanţi. Substanţele de tip SARM au fost interzise ca atare de Agenţia Mondială Antidoping (WADA) în ianuarie 2008.
Dacă va fi găsit vinovat, Bute va pierde bursa încasată pentru meciul cu Badou Jack (aproximativ 500.000 de dolari) şi riscă o suspendare de minim doi ani, sinonimă practic cu încheierea carierei.
Lucian Bute a disputat 36 de meciuri la profesionişti, înregistrând 32 de victorii (25 prin K.O.), trei înfrângeri şi o remiză (în ultimul meci, cu Badou Jack, care a păstrat centura WBC).
Bute este al şaselea sportiv român depistat pozitiv în 2016, după Liviu Dumitrescu (kaiac-canoe), Mirela Lavric (atletism), Mihai Donisan (atletism), Claudia Ştef (atletism) şi Eva Tofalvi (Biatlon)
Suedezul Badou Jack, care şi-a păstrat centura de campion mondial WBC, după meciul cu Lucian Bute disputat pe 1 mai 2016 la Washington, a declarat că a fost surprins de revenirea lui Bute în ultimele reprize ale meciului, dar nu se aştepta ca românul să folosească substanţe interzise.
"Tot nu a reuşit să mă bată, chiar dacă a folosit substanţe interzise. Am câştigat lupta şi toată lumea a crezut că am câştigat lupta. În primul rând, nu ar trebui să fie o remiză. Din fericire, rezultatul se poate schimba în victorie. Trişează! Asta e o afacere dureroasă. Poţi muri în ring, e rău. Îmi place Lucian ca persoană, e un băiat bun, dar nu e deloc ok ce a făcut. Îţi pui viaţa în pericol de fiecare dată când intri în ring şi adversarul tău trişează? Poţi muri, se poate întâmpla orice în ring. L-am lovit tare de câteva ori şi şi-a revenit foarte bine din lovituri, ceea ce m-a surprins. Când am auzit că a căzut testul antidoping m-am gândit că are legătură cu modul în care a revenit foarte puternic în ultimele runde. Am crezut că e cinstit, nu mă aşteptam la asta de la el", i-a declarat Badou Jack lui Dan Rafael, jurnalistul ESPN care a oferit primul informaţia că Bute a fost prins dopat.
În urma unui meci disputat la București a fost deschis dosarul „Gala Bute”, în care fostul ministru al dezvoltării, Elena Udrea, a fost acuzată de luare de mită.
Floyd Mayweather a fost acuzat de presa americană că s-ar fi dopat la meciul cu filipinezul Manny Pacquiao, disputat pe 2 mai 2015. Potrivit SB Nation Mayweather ar fi recurs la procedeul de a face ascunse substanțele interzise, pe lângă hidratarea propriu-zisă.