Sport

Propunerile CFR-ului pentru naţionala lui Daum

Mihai Mincă şi Adrian Păun au fost remarcaţi de antrenorul CFR-ului, Vasile Miriuţă, după victoria cu Astra. Tehnicianul consideră că ambii au calităţi "de naţională".

Adrian Păun (în vişiniu) a adus egalarea pentru CFR în meciul cu Astra. FOTO Arhivă Monitorul Adrian Păun (în vişiniu) a adus egalarea pentru CFR în meciul cu Astra. FOTO Arhivă Monitorul

CFR Cluj s-a impus cu 3-2 în faţa campioanei Astra Giurgiu în Gruia, iar antrenorul Marius Şumudică vede echipa din Ardeal drept principala favorită la titlu în acest sezon. Tehnicianul “feroviarilor”, Vasile Miriuţă, i-a lăudat pe Păun şi Mincă şi speră că golgheterul Cristi Bud îşi va reveni la forma din 2016.

Păun şi Mincă, lăudaţi

Portarul Mihai Mincă, autorul unui reflex care a salvat două puncte pentru CFR Cluj, respectiv Păun, marcatorul primului gol al "feroviarilor", s-au numărat între remarcaţii lui Miriuţă. El crede că amândoi au calităţi „de naţională”, dar a evitat să îi facă recomandări efective lui Christoph Daum, selecţionerul tricolorilor: „La ce râzi, măi, Mişu? Tu eşti portar, cum să nu o prinzi pe aia, măi, Mişule? Mişu e portar foarte bun. Chiar îmi pare rău de el la talentul şi valoarea pe care le are. E portar de echipa naţională, dacă va avea în continuare jocuri foarte bune cum a avut în ultima perioadă poate va ajunge la naţională, nu eu hotărăsc”, a declarat Miriuţă cu privire la Mihai Mincă.


Omul de pe banca echipei din Gruia l-a remarcat şi pe Adrian Păun: „Este senzaţional de câteva jocuri. L-am lăsat două-trei meciuri pe bancă, i-am explicat ce şi cum, ce nu îmi place să facă. A lucrat extraordinar, s-a pregătit, e munca lui în primul rând. Felicitări, Adiţă Păun, şi sper să fie convocat cât mai repede la echipa naţională la jocurile pe care le-a făcut în ultima perioadă”, a declarat Miriuţă.

Îl "aşteaptă" pe Bud

Pe de altă parte antrenorul cluenilor speră ca atacantul Cristi Bud, în continuare al doilea golgheter al campionatului, dar fără gol în 2017, să-şi revină la forma de anul trecut: "Am mare încredere în el, îi voi da şanse în continuare", a punctat tehnicianul. Fotbalistul are 11 goluri în actualul sezon al Ligii 1, fiind al doilea golgheter, după Llulaku, 16 reuşite. În condiţiile în care jucătorul albanez nu mai evoluează în România, Bud este practic primul marcator dintre cei care joacă în prezent în Liga 1. Atacantul însuşi ar fi putut intra în atenţia lui Christoph Daum anul trecut, însă selecţionerul României a declarat atunci că pentru a se impune un fotbalist trebuie să aibă în mod constant evoluţii convingătoare.


Camora nu a mai devenit "tricolor"

Căpitanul portughez al CFR-ului Mario Camora a fost destul de aproape şi el anul trecut de naţională. FRF a anunţat deschiderea procedurii de naturalizare a fotbalistului, selecţionerul Daum s-a arătat deschis la idee, dar în cele din urmă lucrurile au intrat în impas. Asta şi după ce fundaşul a oferit o declaraţie presei portugheze interpretată ca o "invitaţie" adresată lui Răzvan Raţ, unul din cei mai selecţionaţi tricolori şi concurent al său pe post, de a renunţa la naţională, din cauza vârstei. Chiar dacă portughezul a infirmat sensul declaraţiei şi l-a sunat personal pe Raţ pentru a lămuri situaţia şi a-şi retrage orice fel de apropo la adresa lui, românul s-a arătat deranjat de contextul creat. În cele din urmă Camora nu a mai făcut pasul spre naţională, dar nici Raţ nu a mai fost convocat la ultimele meciuri ale "tricolorilor".

CFR Cluj nu are niciun jucător în lotul naţionalei României care va întâlni Danemarca pe 26 martie, de la 21.45, pe Cluj Arena, în preliminariile Mondialului din 2018. 


Meci încins

Astra a deschis rapid scorul vineri seară la Cluj, prin Alexandru Ioniță II (3), iar apoi a avut o bară prin Constantin Budescu (8), din lovitură liberă. CFR a reuşit un gol valabil, anulat (11), marcat de Billel Omrani, pentru ca Păun să aducă egalarea în minutul 15, din pasa aceluiaşi atacant francez. Ciprian Deac a dus gazdele în avantaj la pauză, după ce a profitat de o deviere norocoasă (45+1). Billel Omrani (72) a majorat avantajul feroviarilor, iar Astra a revenit pe finalprin Săpunaru (90). Fabricio a lansat un „trasor” din lovitură liberă pe care scria 3-3 dar portarul Mincă s-a opus cu un reflex de zile mari. CFR Cluj a avut un penalty în min. 76, dar Liviu Antal, introdus pe teren zece minute mai devreme, a tras modest și portarul Plamen Iliev a apărat. „Din minutul 15 am dominat, dacă marcat penalty-ul la 3-1 poate făceam, 5-1, 6-1”, a spus Miriuţă după joc.

Lung Jr ratează meciul cu Danemarca

Antrenorul echipei oaspete, Marius Şumudică, a fost trimis în tribune, în minutul 42, pentru proteste, însă principalul incident al meciului s-a petrecut în minutul 19, când goalkeeper-ul Astrei, Silviu Lung Jr, care a ajuns la spital, cu traumatism cranian, după ce a fost lovit în plin de o minge şutată de Billel Omrani, după fluierul arbitrului, în minutul 19. Portarul nu este apt pentru meciul naţionalei de la Cluj cu Danemarca şi a fost înlocuit de selecţionerul Christoph Daum cu Florin Niţă, de la Steaua. „Felicit echipa Clujului. Este o echipă bună, consider că ei sunt principalii favoriţi la campionat. După mine CFR Cluj are cea mai bună echipă şi cred că merită să ia campionatul, fără niciun fel de ironie”, a declarat Şumudică după meci.


CFR – Astra 3-2

Marcatori: Adrian Constantin Alexandru-Păun (15), Ciprian Deac (45+1), Billel Omrani (72), respectiv Alexandru Ioniță II (3), Cristian Săpunaru (90).


CFR Cluj: Mincă - Tiago Lopes, Larie, A. Mureşan, Camora - Gomelt, F. Nascimento (’68 Antal) - Deac, Păun, Nouvier – Omrani (’79 Bud). Antrenor: Vasile Miriuţă.

Astra Giurgiu: Silviu Lung Jr (’25 Iliev) - Alex. Stan (’73 Florea), Fabricio, C. Săpunaru, Junior Morais - Fl. Lovin, Takayuki Seto - Filipe Teixeira (’42 Belu-Iordache), Budescu, Alex. Ioniţă - Daniel Niculae. Antrenor: Marius Şumudică.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter