Sport

Universitatea Cluj, ţinută în şah mai bine de o repriză, de Unirea Floreşti. "Studenţii" s-au impus în cele din urmă

Echipa de fotbal a Universităţii Cluj s-a impus cu 5-1 sâmbătă pe terenul de la Baza Sportivă „Dan Anca”, în faţa Unirii Floreşti, care i-a ţinut în şah pe „studenţi” timp de 50 de minute.

Unirea Floreşti a fost egala Universităţii Cluj până după pauză Unirea Floreşti a fost egala Universităţii Cluj până după pauză

Meciul s-a disputat în Cluj, deşi formaţia din Floreşti este cea care a avut calitatea de gazdă. Takacs a deschis scorul în minutul 29, dar la scurt timp floreştenii au reuşit egalarea prin Zbâncă, autorul unui şut sub transversală. Cele două echipe au fost egale la pauză, însă după reluare clujenii au apăsat pe acceleraţie, reuşind să-şi depăşească fizic adversarii. Pentru „U”, susţinută şi la acest meci de numeroşi fani, au marcat după pauză Haţiegan, Ionescu, Goga şi Seck, notează Cjsport.ro.

Universitatea Cluj a încasat doar al doilea gol din 2017 şi a ajuns la 17 victorii în sezonul actual din Liga a 4-a şi se pregăteşte pentru jocul de vineri cu Sticla Turda, singura formaţie pe care nu a învins-o în turul campionatului.


Cele două formaţii:

Unirea Floreşti: Grămadă – Madru, Rus, Silaghi, Rakoczi – German, M. Mureşan, Cîţcăuan, Proca – Balint, Zbâncă. Au mai jucat: Kallos, Grigorean, Brici, Munteanu. Antrenor: Ioan Maja


„U” Cluj: Man – Budăcan, Irimie, Abrudan, Manu – Giurgiu, Rogozan – Takacs, Goga, Haţiegan – Lemac. Antrenor: Marius Popescu. Au mai intrat: Ionescu, Hîmpea, Seck şi Fizeşan.

Ultimele Stiri
abonare newsletter