Sport

Baschetbaliștii de la U BT Cluj şi fotbaliştii de la ”U” vor juca sub sigla FC Universitatea

Campioana la baschet masculin, U Banca Transilvania Cluj, şi echipa de fotbal ”U” vor juca în sezonul 2017-2018 cu echipamente care vor avea sigla comună FC Universitatea. Oficialii celor două echipe au precizat că s-au inspirat şi de la FC Barcelona, club care are aceeaşi siglă la echipele de baschet şi de fotbal.

Mircea Cristescu, vicepreședinte ACS U-BT Cluj-Napoca: ”Logo-ul sub care vom lupta în acest sezon este cel al clubului FC Universitatea Cluj, cu care am semnat un parteneriat de imagine”.

Radu Constantea, președinte FC Universitatea Cluj: ”Cred că este un proiect inedit pentru sportul românesc, ne-am uitat și la exemplele de afară, la FC Barcelona, care au aceași siglă atât la fotbal, cât și la baschet. Încercăm să avem proiecte comune, să aducem oamenii atât la stadion, cât și la sală. Pentru noi, echipa de baschet poate fi un exemplu, au început de câțiva ani un proiect frumos și au reușit să câștige multe titluri naționale la juniori, iar anul acesta toate trofeele la seniori”.


Mihai Silvășan, antrenor principal U-Banca Transilvania: ”Vreau să îmi exprim și eu încântarea în ceea ce privește proiectul cu echipa de fotbal, chiar mă bucură foarte mult acest lucru, cred eu că, fiind uniți, putem să ne dezvoltăm mai repede și mai bine. Este un lucru pozitiv pentru sportul clujean, sper să fim un exemplu atât noi, cât și echipa de fotbal, pentru copiii care vor să facă un sport, care vor să se miște, pentru părinții care vor să le găsească modele copiilor. Trecând la partea de baschet, suntem la început de sezon competițional, avem o echipă relativ nouă față de sezonul trecut, mai mult de jumătate din lot este schimbat. Asteptările sunt foarte mari, ceea ce ne obligă și ne face să muncim foarte mult la antrenamente, să nu dezamăgim. Am avut un sezon extraordinar, în care am câștigat tot ceea ce se putea câștiga, bineînțeles că din partea noastră așteptările sunt la fel și acest sezon. Ca obiective clare avem câștigarea titlului, a Cupei și accederea în grupele Champions League. Nu ne-au fost impuse aceste ținte de absolut nimeni, însă cred eu că mentalitatea acestui club trebuie să fie în această direcție, să ne gândim doar la succes”.

Kuti Nandor, jucător U-Banca Transilvania: ”Obiectivele noastre în acest sezon sunt în primul accederea în grupele Champions League, apoi câștigarea campionatului și a Cupei României. Va fi un sezon greu, cu foarte multe meciuri și sperăm să atingem și în acest an performanțele de sezonul trecut”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter