Sport

Fotbal: Ionuț Badea – Daum nu poate fi acuzat că nu e un antrenor bun, timpul nu i-a fost însă favorabil

Ionuţ Badea a declarat despre fostul selecţioner al României, Christoph Daum, al cărui secund a fost timp de un an şi două luni, că "nu poate fi acuzat că nu e un antrenor bun", dar timpul pe care l-a avut la dispoziţie pentru a obţine rezultate nu i-a fost favorabil.

"Ca rezultate putem spune că a fost un eşec, iar pentru asta am şi plătit toţi. Dar Daum nu poate fi acuzat că nu e un antrenor bun. Poate că nu a fost bun momentul în care dânsul a venit aici. Timpul nu i-a fost deloc favorabil, pentru că au fost doar şase acţiuni în perioada sa. Iar în acest timp nu poţi să schimbi o mentalitate sau să îţi impui un stil de lucru şi de joc decât într-o mică măsură. Anvergura unei Cupe Mondiale nu este precum cea a unui Campionat European, lucrurile sunt mult mai condensate ca valoare şi timp efectiv de lucru. Daum a fost adus pentru a schimba ceva. Iar când schimbi ceva se produce o mică revoluţie. Şi tot pe cale de consecinţă, de obicei, cel care vine după se bucură de rezultatele acestei mici revoluţii", a spus Badea.

"Am păstrat legătura cu Daum, vorbim constant, s-a bucurat pentru mine că am venit aici (n.r. - la Concordia Chiajna). El chiar făcut o remarcă pe care i-am transmis-o preşedintelui de aici. Şi anume că a luat cel mai bun antrenor cu care a lucrat Daum. Pentru mine e un lucru de satisfacţie morală. Relaţiile dintre noi sunt prieteneşti, am rămas în contact cu oameni de calitate precum Daum. Şi la Iordănescu şi la Daum am văzut lucruri noi, sunt convins că toată experienţa de la echipa naţională mă va ajuta în viitor", a adăugat noul antrenor al formaţiei Concordia Chiajna.

În vârstă de 42 de ani, Ionuţ Badea a fost demis din funcţia de antrenor secund al echipei naţionale a României la 14 septembrie 2017, o dată cu rezilierea contractului selecţionerului Christoph Daum. El
îl înlocuieşte la Concordia Chiajna pe Ion Moldovan, cel care conducea formaţia ilfoveană din luna septembrie a anului trecut, după plecarea lui Vasile Miriuţă. Badea a fost antrenor secund la echipa naţională a României în perioada 2014-2017 în mandatele selecţionerilor Anghel Iordănescu şi Christoph Daum. Anterior el a mai condus formaţiile FC Argeş, Universitatea Cluj, FC Internaţional Curtea de Argeş, FC Braşov, Oţelul Galaţi şi Pandurii Târgu Jiu.

Etichete: nationala romaniei
abonare newsletter