Sport
Daniel Ghiță și Cătălin Moroșanu au ajuns la un numitor comun. Ghiță: „Să vedem locul, ora şi data”
Cătălin Moroşanu (34 de ani) a acceptat provocarea lansată de Daniel Ghiţă (37 de ani), cel care a revenit în galele de kickbox după o absenţă de patru ani.
Daniel Ghiță le-a lansat provocarea celor mai importanți luptători români: Cătălin Moroșanu, Benny Adegbuyi sau Raul Cătinaș. Cel care s-a arătat dispus să urce în ring cu Ghiță este „Moartea din Carpați”, care tocmai a acceptat invitația.
Imediat după ce l-a făcut K.O. pe Dzevad Poturak, Daniel Ghiţă l-a provocat la un meci pe Cătălin Moroşanu. Cătălin Moroșanu a acceptat provocarea lui Daniel Ghiță încă de câteva săptămâni, când l-a invitat pe „Samurai” în promoția Dynamite. Ghiță a respins această variantă, venind cu propunerea ca meciul să se dispute într-o gală neutră.
Cătălin Moroșanu vrea ca duelul cu compatriotul său să se dispute în Glory - cea mai titrată promoție din lume și totodată îi cere lui Daniel Ghiță să renunțe la meciul programat cu Petr Vondracek, la începutul anului 2019.
„Înțeleg că ai ceva personal cu mine, dar lasă-i pe ceilalți sportivi! Te-am respectat, ai fost numărul 1, acum Benny este numărul 1. Să dăm Cezarului ce este al Cezarului. Nu vrei să lupți în Dynamite? Foarte bine! Nu vrei să lupți cu mine aici? Foarte bine. Dar încetează să mai jignești sportivii. Ești sportiv și știi foarte bine cât de greu este, câte sacrificii se fac din partea fiecăruia dintre acești băieți pentru a fi în ring. Vrei gală neutră? Hai să o facem! Eu spun că Glory, acolo unde și eu, și tu am fost, este singura soluție. Este cea mai mare promoție din lume, cu siguranță nu are interesul să favorizeze pe cineva, face teste antidoping și cu siguranță arbitrii ar fi și ei neutri, dacă tot ai frica deciziilor. Tu ai relații foarte bune acolo, cu siguranță vei reuși să faci ca acest meci să aibă loc. Îți cer public să renunți la meciul cu un sportiv pe care colegul meu de sală, Sebi Ciobanu, l-a bătut de două ori și să începi discuțiile pentru un meci direct. Acum nu mai ai nicio scuză! Aștept ora și data! Fii bărbat, așa cum te-am cunoscut”, a scris Cătălin Moroșanu pe pagina de Facebook.
Meciul dintre Daniel Ghiţă şi Cătălin Moroşanu are toate şansele să se concretizeze, iar confruntarea să aibă loc în 2019.
Răspunsul lui Daniel Ghiţă a venit destul de repede. Acesta îi reproșează că deși este mai în formă se leagă de orice scuză pentru a nu lupta.
„În sfârşit, a răspuns Moroşanu la provocarea mea! Cu drame şi minciuni, dar măcar ai acceptat să lupţi! Să sperăm că nu ne minţi! Eu te am provocat, nu tu pe mine! Eu am cerut ora şi data! Ca să rămânem la adevăr... Managerii mei vor sta la masă cu managerii tăi și cu cei de la Glory să vedem dacă vor accepta, locul, ora şi data! Bine-nţeles şi care sunt condiţiile lor! Poate în gala de la Chicago? Am înţeles că nu ai contract cu Glory la ora actuala. Se putea la Local Kombat sau o gală fără nume în România cu teste, arbitrii neutri! Oriunde, oricând, doar să lupţi odată! Pentru tine nu trebuie sa renunţ la nicio luptă, că nu am nevoie de mare pregătire să urc cu tine în ring! Eu luptam și pe 15 la Craiova, dar tu ai nevoie de perfuzii şi 8 luni de pregătire, deşi eu sunt ăla care a avut o pauză mare de patru ani”, a sccris Daniel Ghiță pe facebook.
Cei doi luptători au avut schimbe dure de replici şi s-au ironizat reciproc în ultimele săptămâni, dar se pare că în cele din urmă vor ajunge la un numitor comun şi vor bate palma pentru un dintre cele mai aşteptate lupte ale ultimilor ani.
Daniel Ghiță este mare fan al echipei Universitatea Cluj. La ultima luptă pe care a avut-o la Cluj-Napoca suporterii echipei cluejen l-a aplaudat la finalul meciului, acesta mulțumindu-le.