Sport

România vrea să organizeze Euro 2028 şi pe Cluj Arena

Guvernele României, Serbiei, Bulgariei şi Greciei au semnat, sâmbătă, la Salonic, Memorandumul de înţelegere pentru constituirea Comitetului iniţial de organizare în vederea candidaturilor comune pentru organizarea UEFA Euro 2028 şi a Cupei Mondiale de fotbal din 2030, potrivit unui comunicat.

Comitetul va fi format din câte patru reprezentanţi ai fiecărei ţări: ministrul sportului, un oficial guvernamental şi doi reprezentanţi ai federaţiilor de fotbal. Preşedinţia Comitetului va fi asigurata în sistem rotativ, pe mandate de câte şase luni, iar reuniunile vor fi periodice, la acelaşi interval, şase luni. Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a fost însoţit la Salonic de către preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

Răzvan Burleanu a spus că România va putea contribui cu 4 din cele 10 stadioane necesare organizării unui campionat european: Arena Nationala, Ion Oblemenco, Cluj Arena și stadionul Ghencea.


Preşedintele FRF crede că ţara noastră are un avantaj datorită faptului că anul viitor va găzdui patru meciuri de la Euro 2020.

Prima şedinţa a Comitetului de organizare va avea loc la Bucureşti, pe 14-15 iunie.


România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

Ultimele Stiri
abonare newsletter