Sport
Show pe zgură la Cluj-Napoca! Simona Halep, Gabriela Ruse și Horia Tecău au făcut spectacol
Elena Gabriela Ruse a câştigat, duminică, turneul demonstrativ de tenis Winners Open de la Cluj-Napoca, după ce a învins-o în finală pe Irina Begu cu 6-4, 6-3.
Ruse (177 WTA) a fost mai agresivă şi mai inspirată, obţinând victoria în două seturi, după o oră şi 23 de minute. Ruse a încheiat cu victorii pe linie competiţia de la Cluj-Napoca, patru din patru, şi a primit un cec de 10.000 de dolari din partea Simonei Halep.
Ruse, debut fulminant în finală
Gabriela Ruse a început în trombă finala şi a condus cu 4-0, având şi minge de 5-0. Begu (81 WTA) a avut un reviriment şi s-a apropiat la 4-5, având chiar minge de egalare (5-5), dar Ruse a gestionat bine finalul primului set, adjudecat cu 6-4.
În actul secund, Begu a făcut primul break şi a condus cu 2-1, dar imediat Ruse a reuşit un contrabreak. Ruse, care a servit în general bine (trei ghemuri albe în setul al doilea), a reuşit un nou break la 4-3 în favoarea sa, iar apoi a încheiat conturile, cu 6-3.
Premii de 30.000 de dolari
Turneul, dotat cu premii în valoare de 30.000 de dolari, a fost primul turneu de tenis care a avut loc în România de la ridicarea restricţiilor impuse în contextul epidemiei de coronavirus, pe zgură, la o bază sportivă din Cluj-Napoca, respectându-se măsurile autorităţilor care reglementează desfăşurarea competiţiilor sportive în contextul pandemiei de coronavirus.
La turneu au participat şase jucătoare române, Irina Begu (81 WTA), Irina Bara (159 WTA), Jaqueline Cristian (162 WTA), Gabriela Ruse (177 WTA), Georgia Crăciun (354 WTA), Miriam Bulgaru (387 WTA).
Accesul publicului a fost interzis, meciurile fiind transmise live pe postul TV DigiSport şi pe pagina de Facebook a Sports Festival. Turneul s-a încheiat cu meciul demonstrativ de dublu mixt, între perechile Simona Halep/Horia Tecău, respectiv Marius Copil/Gabriela Ruse.
Halep și Tecău au câștigat meciul de dublu mixt
Simona Halep şi Horia Tecău au învins perechea Marius Copil/Gabriela Ruse cu 6-3, 6-4, duminică, în meciul de dublu mixt care a încheiat turneul demonstrativ Winners Open, de la Cluj-Napoca.
Halep şi Tecău, care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2021 în proba de dublu mixt, au obţinut victoria într-o oră şi jumătate.
Simona Halep a disputat ultimul meci de tenis în data de 22 februarie, când reușea să câștige, la Dubai, al 20-lea trofeu WTA din carieră, după finala cu Elena Rybakina, încheiată 3-6, 6-3, 7-6 (5).
Înaintea performanței de la Dubai, Simona Halep a avut un parcurs reușit și la primul Grand Slam al anului, Australian Open, unde s-a oprit în semifinale, când a cedat la Garbine Muguruza, 6-7 (8), 5-7.
CITEȘTE ȘI: